Inginerul Dan Perianu a susţinut o conferinţă despre istoria Reşiţei industriale
Cu prilejul aniversării începuturilor industriei la Reşiţa, în 1771, inginerul Dan Perianu, a susţinut o conferinţă cu tema „3 iulie – data inaugurării industriei la Reşiţa”. Conferinţa a avut loc, marţi 3 iulie, la Direcţia pentru Cultură Caraş-Severin, şi a cuprins trei capitole:
- Semnificaţia şi dimensiunea înfiinţării acestei industrii în spaţiul SE european
- Premiere industriale ale acestei industrii în secolele XVIII şi XIX
- Personalităţi semnificative în evoluţia acestei industrii
- Alexandru N Popp (1898- 1968) – o viaţă închinată Reşiţei şi României.
Dan Perianu a prezentat auditoriului istoria Reşiţei industriale, povestind şi aspecte inedite despre performanţele realizate în uzinele reşiţene, răspunzând şi întrebărilor celor prezenţi.
Inginerul Dan Perianu s-a născut la Oraviţa, în 1943. După absolvirea cursurilor primare, din anul 1953 s-a stabilit la Reşiţa, unde a absolvit liceul, în anul 1960. A fost student la facultatea de Mecanică (Secţia Maşini Termice) a Politehnicii din Timişoara, pe care a absolvit-o în 1965. Din acelaşi an a lucrat neîntrerupt la Uzina de Construcţii de Maşini Reşiţa, fiind şef al Serviciului de Organizare a Producţiei, şef al Compartimentul Patrimoniu, secretar al Consiliului de Administraţie al UCMR, şi, în ultimii ani, până la pensionare (2007), consilier al directorului general al societăţii.
A scris trei volume despre istoria industriei reşiţene: „Istoria uzinelor din Reşiţa 1771 – 1996”(1996), „Istoria locomotivei cu aburi şi a căilor ferate din Banatul Montan” (2000) şi „Dicţionar de personalităţi ale culturii tehnice şi industriale din Banatul Montan” (2005).
A colaborat, cu articole de specialitate, la publicaţii din ţară şi din străinătate, iar din anul 2004 prezintă la Radio Reşiţa rubrica „Răsfoind din cronica veche a Banatului”. Pentru lucrările publicate a obţinut distincţii din partea unor fundaţii şi foruri de specialitate, inclusiv Academia Română.
Publicat in: 05/07/2012 | Nu sunt comentarii » |