Prisma » Cultură » Gărâna devine capitala jazzului european. Astăzi încep concertele!

Gărâna devine capitala jazzului european. Astăzi încep concertele!

Festival Jaz Gărâna

Au mai rămas doar câteva ore până când pe scena a-menajată din Poiana Lupului începe tradiţionalul festival de jazz. În această săptămână, de astăzi şi până duminică, Gărâna va deveni capitala jazz-ului european. La fel ca şi în anii trecuţi, numeroşi solişti ai genului şi-au anunţat prezenţa.

Astfel că, în cele patru zile de festival, pe scena din Poiana Lupului vor concerta artişti şi formaţii de valoare şi notorietate internaţională, de pe tot mapamondul, inclusiv din România. Iordache Quartet, Adrian Gaspar Trio din Austria, John Scofield’s Hollowbody Band din SUA sau Slawomir Jaskulke Polonia sunt doar câteva dintre trupele care vor urca pe scenă în acest an. Toate detaliile sunt puse la punct, astfel că, organizatorii aşteaptă în medie 8.000 de turişti pe seară. „Acum, ne aflăm în stadiul de a negocia cu ploaia, iar dincolo de asta, toate lucrurile sunt puse la punct. Programul a fost publicat pe site. Practic, doar chestiunile organizatorice mă mai frământă”, a declarat Marius Giura, organizatorul festivalului. Referitor la program, acesta a declarat că încă din prima seară de festival, vor urca pe scenă nume sonore ale muzicii. De exemplu, John Scofield, este unul din gigantii jazz-ului ultimilor 50 de ani, ghitarist de mare talent şi rafinament, cu peste 4 decenii de experienţă. „El este unul dintre cei mai mari artişti din istoria jazzului. Practic, sunt multe nume care trebuie amintite. În fiecare seară va urca pe scenă câte o legendă vie a muzicii jazz”, a adăugat Marius Giura. În ce priveşte locurile de cazare din Gărâna, acestea sunt epuizate complet, singura opţiune fiind cortul, în campingul din apropierea Poinei Lupului. Cum meteorologii anunţă soare şi vreme frumoasă, lucrurile par în favoarea celor apelează la cort, dar trebuie luat în calcul şi faptul că vremea este imprevizibilă la altitudine şi este posibil ca ploaia să le dea, din nou, bătăi de cap fanilor muzicii jazz.

Ponturi pentru cazare la jazz: unde mai sunt locuri libere

În zona Crivaia, la aproximativ 15 kilometri de Gărâna, operatorii de turism spun că ar mai fi câteva locuri libere. „Până acum, 70 la sută dintre locuri sunt ocupate, toate pentru jazz. Rezervări se mai pot face, dar numai pentru trei sau patru nopţi, pentru că în weekend, oricum, se ocupă. Camerele noastre sunt cu două locuri, iar preţurile sunt la fel ca în weekendurile obişnuite”, a spus Mihaela Stoica, proprietarul unei pensiuni de la Crivaia. Situaţia este similară şi pe Muntele Semenic.

Tatiana Munteanu



Scrieti un comentariu