Un profesor autodidact: Ing. Nicolae Adam

S-a născut în satul Şipet de lângă comuna Gătaia, la hotarul dintre două judeţe: Caraş şi Timiş, la data de 3 aprilie 1889. reşiţenii mai vârstnici îl numeau Moş Adam, datorită îmbătrânirii sale premature. O dramă de familie i-au încărunţit părul şi i-au brăzdat timpuriu faţa.

Este omul care prin activitatea sa de o viaţă a fost dascălul celor care voiau să înveţe o meserie.

A moştenit de la părinţii săi, ţărani gospodari, o minte sănătoasă şi iscoditoare. S-a maturizat vremelnic şi voia să ştie totul despre toate câte vedea. În timpul şcolii primare nu se mulţumea cu 2 sau 3 cărţi şcolare. Îşi ruga în permanenţă părinţii să-i cumpere cărţi tehnice şi de matematică de la Timişoara. De la un timp părinţii au observat că se deosebeşte de ceilalţi tineri de o vârstă cu el.

Primul său contact cu tehnica a fost locomobila din sat, care acţiona cu o curea de transmisie tresca, treierătoarea de grâu din sat. Pentru a putea să fie lăsat cât mai aproape de locomobilă, punea ore întregi paie în tocătorul maşinii care încălzeau apa din cazanul maşinii pentru a produce aburul necesar funcţionării maşinii. Următoarea întâlnire cu tehnica a fost în gara Voiteni, unde o locomotivă sub presiune stătea nesupravegheată în apropiere de gară. Fără să stea mult pe gânduri, s-a urcat în locomotivă şi după câteva clipe a acţionat pârghia de pornire. Locomotiva a luat-o ascultătoare din loc şi a parcurs 2-3 km în afara gării. Tânărul Adam a pus maneta pe oprire şi a plecat spre gară. Era fericit. Dar părinţii au plătit o amendă usturătoare.

Tânărul Adam Nicolae şi-a propus să dezlege în permanenţă tainele mecanismelor pe care le vedea în diferite ocazii, ceea ce a şi făcut în tot decursul vieţii, într-un mod cu totul original. A filtrat prin raţionamentul său tot ceea ce citea şi studia. Nu se mulţumea să ia totul “ad literam”. Citea zi şi noapte. Cartea sa de căpătâi a fost “Enciclopedia invenţiilor tehnice” întocmită de ing. N.P. Constantinescu. În scurt timp N. Adam a devenit un prodigios autodidact. De acum a intrat în domeniul aplicativ. Simţea însă lipsa unor nivele mai solide ale tehnicii şi ştiinţei. S-a hotărât să facă şcoală. A studiat perseverent manualele de liceu. Avea o capacitate ieşită din comun de a-şi însuşi rapid şi temeinic materialele. A învăţat singur algebra superioară şi geometria descriptivă.

Cu un bagaj de cunoştinţe bine pus la punct, a plecat “per pedis” (pe picioare) la Paris. Nu avea bani pentru tren. Pentru a-şi putea procura hrana de toate zilele, muncea cu ziua la câte o fermă. Dormea pe unde putea. Nu se ştie cât a făcut pe drum, dar până la Paris l-a prins toamna, tocmai bine când au început şcolile. S-a înscris la examenul de admitere al Şcolii Superioare Tehnice (politehnică). La examene a uimit comisia de examinare. I s-a aprobat să vină odată pe an pentru examenul de încheiere a anului de învăţământ. I s-au dat şi cursurile de învăţat şi i s-a alocat şi o sumă de bani pentru deplasări cu trenul pe toată durata celor trei ani de învăţământ.

Toate acestea s-au întâmplat în toamna anului 1908. N. Adam a avut şi o uşoară altercaţie cu unul dintre examinatori, i-a pus o întrebare benevolă (nepunctată): ce crede despre dezvoltarea aeronauticii internaţionale, care va fi aparatul de zbor cel mai performant, aparatele mai uşoare decât aerul (dirijabilul umplut cu gaze fiind mia uşor decât aerul) sau aeroplanul, mai greu decât aerul. Se ştie că la acea oră existau aeroplane care zburau, dar pentru a se desprinde de la pământ trebuiau remorcate cu cablu de către un automobil în viteză de cel puţin 60 km/oră. Nu s-a inventat încă trenul de decolare propriu al avionului. N. Adam cunoştea faptul că românul Traian Vuia lucra la un avion cu tren propriu de decolare. A fost privit cu scepticism pentru că la aceea oră toată pleiada de învăţaţi ai lumii susţineau teza priorităţii a aparatelor mai uşoare decât aerul adică a dirijabilelor care deja au intrat în metoda transporturilor aeriene. În câteva luni, respectiv în anul 1909 în 16 martie când Traian Vuia a reuşit să execute primul zbor din lume cu un avion cu tren de decolare construit în întregime de el. prin aceasta T. Vuia a intrat în galeria marilor genii ale lumii aşa cum s-a întâmplat şi cu primul avion din lume cu motor reactiv (fără elice) construit şi încercat de H. Coandă în 1910, cu 30 de ani înainte de a se construi avioanele turbo-reactoare în Europa (1940) de către germani, italieni şi englezi. Şi această prioritate aparţine României. Machetele celor două avioane construite la scară normală 1/1 sunt expuse la Salonul Internaţional de Aeronautică chiar la intrare, pe locul de onoare.

Revenind la activitatea lui Nic. Adam, observăm că în perioada 1906 şi 1914 a urmat numeroase cursuri pentru a obţine certificate de absolvire din cele mai diverse domenii în faţa unor comisii exigente din Timişoara, cum au fost: Inspectoratul Industriei, Şcoala de Arte şi Meserii, Comisia Ministerului Muncii etc. A mai obţinut certificate de absolvire în domeniul: cazane cu aburi şi batoze, montor şi instalaţii conducte cu gaz, motoare cu ardere internă şi altele. Se preocupa şi de realizarea unor invenţii. În anul 1916 a obţinut primul său certificat de inventator, cu: “Aparatul automat pentru maşini cu aburi cu condensatoare”, brevet susţinut în faţa Comisiei Regale de invenţii din Budapesta. “Supapa Adam” a fost altă invenţie brevetată în Ungaria.

În 1921 a obţinut atestat de numire ca profesor, funcţie pe care a deţinut-o fără întrerupere până în 1943 în paralel cu funcţiile sale pe linie de serviciu.

S-a stabilit în Reşiţa în 1916 atras fiind de varietatea domeniilor tehnice de pe platforma industrială.

În 1921 a fost confirmat de către Ministerul Muncii ca membru permanent în comisiile de verificare la examenele de absolvire în diverse domenii tehnice şi profesionale. Tot în această perioadă s-a specializat în domeniul maşinilor electrice, a instalaţiilor electrice de joasă tensiune şi de înaltă tensiune.

În 1951 a devenit angajat permanent al Combinatului Metalurgic din Reşiţa şi a îndeplinit succesiv diverse funcţii: referent tehnic de specialitate la Centrala Electrică Grebla din Stavila, maistru principal în centrală, apoi şef de centrală. Toate aceste funcţii au fost notate în carnetul său de muncă.

Se pune legitima întrebare: care au fost meritele acestui om în viaţa Reşiţei? Răspunsul e simplu, dar relevant. A şcolarizat şi calificat în decursul vieţii sale 2200 de tineri reşiţeni care, pe baza învăţăturilor şi a atestatelor primite şi-au făcut un rost temeinic în viaţă. Cei care au fost şcolarizaţi de prof. Adam Nic. au devenit specialişti de nădejde în cadrul industriei reşiţene.

Prof. N. Adam ţinea cursurile sale în incinta Centralei Grebla din Stavila unde şi-a instalat o valoroasă clasă-laborator înzestrată cu materiale didactice valoroase şi foarte diverse: planşe, machete secţionate, fotografii, manuale tehnice, miniaturi ale diverselor mecanisme, motoare cu explozie secţionate etc. Aceste cursuri erau ţinute fără nici o taxă de şcolarizare din partea cursanţilor, care erau din toate păturile sociale, unii cu modestă stare socială. De aceea la ieşirea din clasă avea o cutie cu bani. La terminarea cursului întreba că cei care nu au “bani mărunţi pentru autobuz” să ia din cutie.

Profesorul N. Adam a scris numeroase manuale tehnice de o deosebită valoare didactică. Toate manualele sale au fost prefaţate de către reputaţi profesori universitari care i-au recunoscut prin aceasta valoarea profesională didactică şi pedagogică.

Matematicile superioare nu mai constituiau un secret pentru el. Amintim să prof. N. Adam a avut o predilecţie deosebită pentru Rigla de calcul, la realizarea căreia a avut o contribuţie personală importantă, în relaţia cu inventarul ei A.W. Faber Rechnenschieber Fabrich din Stein Bei Nurnberg primind de la această firmă în 1943 certificat de colaborator în care a fost recunoscut ca specialist în calculele cu rigla de calcul. Se ştie că pe vremea aceea nu existau calculatoare electronice ca cele din ziua de azi.

Piesa de forţă a exponatelor din laboratorul său o constituia o machetă a riglei de calcul la scara mărită de peste 1 metru. Prin certificatul acordat, firma recunoaşte pe prof. N. Adam, în cursul mai multor luni de colaborare ca matematician şi specialist desăvârşit în calculele cu rigle.

Acesta a fost omul pe care cei apropiaţi şi cunoscuţii săi îl numeau Moş Adam dintr-un înalt respect pentru vârsta sa, pentru comportamentul său blând ieşit din comun, pentru sfaturile pe care le dădea şi pentru răbdarea sa.

În decursul vremurilor prof. Adam a primit numeroase scrisori de mulţumire de la cei care i-au fost elevi şi au plecat în alte părţi ale ţării.

A ieşit la pensie la 31 decembrie 1962. pentru activitatea sa de o viaţă, a fost decorat cu Medalia Muncii apoi cu Ordinul Muncii cl. I, în 1957. Menţionez că meritul primirii acestor medalii a fost strict profesional. Prof. N. Adam nefăcând parte din nici o formaţie politică.

Iată şi câteva cărţi scrise de profesorul N. Adam: Motoare cu explozie pe înţelesul tuturor (1943) cu prefaţă de ing. Liviu Faur inspector general în Ministerul Economiei Naţionale, Cazane şi maşini cu aburi, locomobile şi stabile, cu prefaţă de renumitul prof. univ. Bakony din Timişoara, care a menţionat cartea ca o carte de mare valoare, Cazane Velox – calcule şi randamente (1947) cu prefaţă de ing. Tr. Vuia, şeful Regionalei Industriale Timişoara, Curs practic de motoare cu explozie în tractoare (1947) cu prefaţă de ing. Dorin Pavel, titularul catedrei de hidraulică a Politehnicii din Bucureşti, Turbine cu aburi (1957) cu prefaţă de prof. univ. Bakony care evidenţiază îmbinarea armonioasă a teoriei cu practica, Curs pentru rigla de calcule (1958), Curs practic de pedagogie pentru cursurile de calificare pentru muncitorii tineri şi vârstnici (1952).

După o activitate neîntreruptă în Reşiţa (1916-1971) s-a stins din viaţă profesorul Nicolae Adam în vârstă de 82 ani. Personal nu cunosc alte persoane, în afară de Iosif Musteţiu care să fi contribuit într-o măsură atât de mare la îmbunătăţirea nivelului de trai al reşiţenilor. Au mai fost şi alte personalităţi din Reşiţa care au contribuit la vieţuirea Reşilor, dar nu la acelaşi nivel. I-am cunoscut personal atât pe prof. N. Adam care era născut în Şiper unse s-a născut şi tatăl meu, şi venea deseori în vizită la părinţii mei, ocazie cu care povestea aspecte din viaţa sa. La fel de bine l-am cunoscut personal şi pe Musteţiu Iosif cu care am fost vecin ani de zile pe str. Călăraşilor unde acesta locuia la Nr. 1A. ne despărţeau doar câteva case, în afară de faptul că fiica sa Aurora mi-a fost şi colegă de şcoală la Gimnaziul din Reşiţa, şi care mai târziu s-a măritat cu tânărul Cadariu Alex care şi el mi-a fost coleg de gimnaziu.

Profesorul N. Adam ar fi meritat cu prisosinţă să i se acorde titlul de cetăţean de onoare al Reşiţei măcar post-mortem.

Acesta a fost prof. autodidact ing. Nicolae Adam care în activitatea sa de o viaţă a acordat miilor de reşiţeni brăţara de aur a meseriei. Era iubit de toată lumea.

Talentul său creator a fost moştenit şi de fiul său, ing. Adam C. care a devenit în viaţă şeful centralei electrice din Anina, dar care s-a stins din viaţă prematur în urma unui accident. S-a înecat în lacul Mărghitaş.

Nepotul prof. N. Adam este pensionar şi locuieşte în Reşiţa, str. P. Maior şi el este un urmaş demn al bunicului său. A fost ing. proiectant bine cotat la UCMR. Îi mulţumesc pentru documentaţia pusă la dispoziţie.

Curuţă Petru