Prisma » Educaţie » Frumuseţea sfântă de pe malul apei: Mănăstirea Nerei

Frumuseţea sfântă de pe malul apei: Mănăstirea Nerei

În locul unde sălbăticia a pus stăpânire pe umanitate, a răsărit, după anii 90, una dintre cele mai importante mănăstiri din Episcopia Caransebeşului, aşa cum o cataloghează PSS Lucian. Mănăstirea Nera este aşezată în apropierea localităţii Sasca Montană, în Munţii Locvei. Aşezământul monahal apare la iniţiativa şi prin strădaniile doctorului Ioan Chirilă, originar din Slatina-Nera şi fost director al Asociaţiei Christiana din Bucureşti. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, prin decizia de înfiinţare, dată la 19 iulie 1994, ca biserica mănăstirească să fie închinată Sfintei Cuvioase Paraschiva. Emilian Birdaş, episcop al Caransebeşului în perioada 1994-1996, a pus piatra de temelie a aşezământului monahal. În cursul aceluiaşi an au început lucrările de construcţie la biserica mănăstirii. Aceasta este din lemn, are un şi se aseamănă, mai degrabă, stilului moldovenesc. În anul următor, 1995, a fost ridicată o clădire ce cuprinde chiliile maicilor şi atelierul de plante medicinale. Pe parcursul anilor, laboratorul s-a dezvoltat, iar măicuţele au început să producă tot mai mult ceai, cu plantele culese cu mâna lor. Atunci când nu le găsesc în Parcul Natural Cheile Nerei-Beuşniţa, maicile străbat sute de kilometri, ca să găsească cele mai alese mirodenii. Treptat, de la ceaiuri, femeile au trecut la prepararea de creme medicinale, care sunt la mare căutare în zilele noastre. De altfel, prin producţia locală, se produce şi un venit consistent pentru aşezământul monarhal, care îşi permite să se susţină financiar. Toate aceste produse naturiste, care constau în ceaiuri, tincturi sau alimente, sunt comercializate în magazinul mănăstirii şi în toate magazinele bisericeşti ale Episcopiei Caransebeşului. Mănăstirea are o frumoasă bibliotecă, ateliere de pictură, de litografie şi de sculptură în lemn.

Centru pentru copiii deştepţi

Tot pe lângă Mănăstirea Nera a luat naştere Fundaţia Metamorfosis, care lucrează în prezent la construirea unui aşezământ social pentru copiii supradotaţi. „Momentan, lucrările sunt oprite, din cauză că nu sunt bani. Valorea investiţiei se ridică la 500.000 de euro”, a spus primarul comunei Sasca Montană, Ion Policean. Centru prevede ridicarea a cinci clădiri, cu o capacitate de 62 de locuri. Atunci când lucrările vor fi gata, copiii talentaţi, care provin din familii mai sărace pot studia pe perioada unui an întreg, alături de cadre didactice specializate, astfel încât să îşi dezvolte mai bine, aptitudinile pe care le au.

Pe lângă acest proiect, obştea mănăstirii a iniţiat şi un proiect social ce prevede construirea unui azil pentru bătrâni.

Andrei Cristea

Spread the love


Scrieti un comentariu