Acte normative care au fost incluse pe Agenda de lucru a şedinţei Guvernului României din 24 octombrie
- Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care se reglementează procedurile şi definiţiile din normele metodologice privind reparaţiile morale şi materiale pentru cadrele militare îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944 – 31 decembrie 1961. Aceste reglementări vizează definirea noţiunii de fost cadru militar activ, procedura de determinare a calităţii de fost cadru militar activ, procedura de determinare a calităţii de îndepărtat abuziv şi actele necesare în vederea constituirii dosarului pe care solicitanţii pot să îl depună la comisii sau la centrele militare zonale.
- Guvernul a adoptat o Hotărâre prin care s-a stabilit o nouă perioadă de depunere a cererilor pentru schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi carne de vită din zonele defavorizate, respectiv 29 octombrie – 09 noiembrie 2012. Pentru această a doua etapă de depunere a cererilor, controlul la faţa locului se efectuează până la data limită a perioadei de reţinere a fiecărui an, în funcţie de perioada de depunere a cererilor, conform manualului de proceduri. Această Hotărâre a fost luată având în vedere că 2012 este primul an de aplicare a acestei scheme de ajutor specific şi pentru că prima perioadă de depunere a coincis cu o perioadă în care crescătorii de animale s-au aflat pe păşunile montane şi submontane caracteristice zonelor defavorizate, neputând depune cererile la timp.
Publicat in: 24/10/2012 | Nu sunt comentarii » |