Prisma » Sănătate » Caransebeşul va avea chirurgie laparoscopică

Caransebeşul va avea chirurgie laparoscopică

Destinele Spitalului Municipal de Urgenţă au fost preluate de un reputat medic clujean

Horia Radu este medic primar, doctor in medicină la Cluj. El a preluat, în calitate de manager, destinele Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş. Principala sa menire o consideră aici dezvoltarea chirurgiei laparoscopice. Horia Radu speră că de anul viitor va putea pune în practică operaţii laparos-copice, care, aşa cum se ştie, sunt cu mult mai puţin invazive faţă de intervenţiile chirurgicale clasice.

”Am găsit aici un spital municipal mare, de 400 de paturi, spune dr. Horia Radu. Sigur, necesită reparaţii dar astea sunt necesare oriunde. Am găsit personal medical, însă, de bună calitate, oameni care-şi dedică viaţa profesiei. Am refăcut o parte din acoperiş, o coloană de scări, geamuri de termopan. O să terminăm acum o nouă sală de cezariene şi de naşteri. Am mai primit drept ajutoare nişte lămpi cu multifocalizare, pentru operaţii. Avem funcţional compartimentul de diabet şi boli de nutriţie, precum şi un compartiment de neuropsihiatrie infantilă. Acestea lărgesc gama de servicii medicale din Caransebeş şi oferă o şansă în plus mai multor oameni care necesită îngrijiri medicale de diverse tipuri.”

Dr. Horia Radu, un chirurg consacrat, consideră că nu se va plafona la Caransebeş, deoarece va face aici practica medicală dar şi în străinătate, mai ales cu Universitatea din Toulouse. De altfel, dr. Radu a adus, în 1992, pentru prima oară în România, o casetă de chirurgie laparoscopică.

”Practica medicală se face acolo unde te duci, acolo unde eşti acceptat ca un individ de valoare şi de bun simţ, susţine dr. Horia Radu. Oriunde în lume, dacă eşti un medic serios, eşti primit cu decenţă. Dacă eşti un asemenea medic, vei încerca să implantezi şi în ţara ta asemenea valori. Cât de puţin, măcar o staţie-pilot.”

Noul manager admite că spitalul din Caransebeş are datorii, aşa cum, de altfel, înregistrează toate spitalele din ţară. Dar, datoriile nu s-au acumulat, crede el, din cauza managementului medical defectuos, ci a subfinanţării sistemului de sănătate. O parte din arierate vor fi preluate de stat, susţine el, aşa că ar putea exista şansa ca spitalele să se scape de datorii. Ar fi un act de bunăvoinţă şi de decenţă al guvernanţilor României pentru nevoile bolnavilor. La nivel macro, pe de altă parte, dr. Horia Radu aşteaptă multe de la noua lege a sănătăţii dar efortul va fi de a se concretiza ceea ce va statua noul act normativ.

Dan Apostolescu



Scrieti un comentariu