Prisma » Civica » 2013, mai bun, mai rău?

2013, mai bun, mai rău?

Fiind primul meu text din acest an, mi-aş fi dorit ca rândurile de mai jos să debordeze de optimism. Ceea ce am văzut şi auzit însă, în perioada sărbătorilor de iarnă este departe de a-mi insufla o asemenea stare. Încerc să le notez pe cele ce-mi vin acum în minte. Prima ar fi că „regii” au făcut pofta poporului şi l-au trimis pe PDL, preferatul „satanei” Băsescu în băncile opoziţiei. Ura, a strigat poporul! Numai că, veştile bune au început să circule dinspre guvern înspre populaţie: gazele, electricitatea şi carburanţii se scumpesc; vînzările de autoturisme se vor supune unei aşa numite taxe de mediu cu nume de filatelie; firmele mici vor fi siluite cu ajutorul impozitului forfetar, care însă, nu se va mai chema forfetar, să nu-şi aducă lumea aminte de Boc; salariile bugetarilor şi pensiile aşteaptă să fie mărite dar, ceea ce este sigur pînă acum, nu vor mai fi reduse; spitalele private nu vor mai putea fi finanţate prin sistemul public şi multe altele, mai mărunte şi de Pinochio, dacă e să amintim de intenţia ministeresei Cati de a-i trimite pe toţi învăţătorii să-şi facă facultate! În schimb, chestiile alea ciudate, cu asfaltul, de exemplu, îşi văd de mersul lor. Fie că pe client l-a chemat Boc, fie că-l cheamă acum Ponta, şmecherul care a făcut harcea-parcea nouă kilometri de autostradă între Timişoara şi Lugoj a mai primit vreo 90 de milioane, pentru a-şi continua opera. Ajunge. Cu siguranţă că voi mai avea subiecte de acest gen cu duiumul, că n-or fi descoperit ăştia de acum comorile dacice şi nici de justiţie nu le arde, după cum decurge treaba cu numirile la CSM. Pentru a sista din faşă comentarii cum că aş simpatiza cu PDL-ul, declar, a cîta oară, că nu simpatizez absolut nicio formaţiune politică, atîta timp cît politicienii nu fac altceva decît a-şi aranja clientela în poziţii aducătoare de beneficii unei caste proprii de rude şi apropiaţi. Evident, merită scuze excepţiile.

Aş mai fi scris şi despre altele, cum ar fi nebunia generată de trecerea în nefiinţă a regizorului şi actorului Sergiu Nicolaescu. Cum l-au mai înjurat unii, cum l-au mai lăudat alţii. Popii au făcut ce au ştiut ei mai bine: şi-au bătut joc! Au dictat că incinerarea frizează(!) sinuciderea şi i-au refuzat decedatului o slujbă la căpătâi. Spaţiul nu îmi permite să continui. Cel mult, urarea de An nou fericit!

Dan Popoviciu

Spread the love


Scrieti un comentariu