Prisma » Economic » Constatările şi nedumeririle lui Aghescu

Constatările şi nedumeririle lui Aghescu

În urmă cu o săptămână dl. Pavel Aghescu, directorul Case SA şi preşedintele Clubului Sportiv Gloria Reşiţa, a ţinut o conferinţă de presă cu două teme:

  • Clubul Sportiv Gloria Reşiţa
  • Datoriile şi ajutorul instituţiilor statului

La început a fost elogiată activitatea celui care a fost sufletul CS Gloria Reşiţa, Doru Roşca. De la acesta au rămas o serie de însemnări şi documente, care acum citite, arată şi aspecte nu tocmai plăcute din activitatea clubului.

Astfel a fost găsită o factură de 14 milioane de lei (lei vechi) din decembrie 2010, ce a fost adusă la contabilitatea clubului de comisarul-şef Oncică, ea reprezentând contravaloarea mesei servită de jucătorii echipei de fotbal la Restaurantul Timea. Factura a fost achitată din banii comisarului-şef în numele clubului, pentru ca apoi, acesta să aibă pretenţia ca banii plătiţi să fie consideraţi drept cotizaţia sa personală la club. S-a făcut precizarea că jucătorii au servit masa la Timea, dar în cu totul altă zi decât cea trecută pe factură, dată care, întâmplător sau nu, este data naşterii fiului domnului Oncică, care este şi el fotbalist la Gloria Reşiţa. Situaţia constatată de către preşedintele CS Gloria Reşiţa este considerată cel puţin imorală.

De asemenea Pavel Aghescu este nemulţumit că sunt unii oameni care nu înţeleg să-şi achite datoriile faţă de club, dar se folosesc de el, precum Dan Firiţeanu, care nu a plătit nici un leu, precum şi discutatul comandant de poliţie, Lilică Oncică, care foloseşte un garaj de aproape zece ani fără să plătească nici un leu pentru acesta. Dar nemulţumirea cea mare este că se adeveresc vorbele spuse cu mai mult timp în urmă de Doru Roşca, precum că Gloria Reşiţa va trebui să-şi ia gândul de la orice sprijin din partea Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Referitor la a doua temă a conferinţei de presă, directorul Case SA, Pavel Aghescu, a arătat că este nemulţumit de modul în care unele primării sau instituţii ale statului înţeleg să-şi respecte obligaţiile financiare faţă de anumite societăţi comerciale care au efectuat diferite lucrări în interesul cetăţenilor.

Astfel, Case SA a proiectat baza sportivă de la Slatina Timiş, care a fost dată în folosinţă încă din septembrie 2010 iar factura pentru această lucrare nu a fost achitată nici până astăzi. Însă în aceeaşi perioadă a fost inaugurată o bază sportivă similară la Jupa, lucrare care a fost achitată integral, situaţie care, în opinia directorului Aghescu, arata că nu toate firmele sunt tratate la fel.

O altă nedumerire este cea referitoare la soluţionarea unui litigiu pentru plata unei sume de bani de către Camand impex srl către Case SA pentru o lucrare de proiectare în Comuna Sasca Montană.

„Judecătoria Reşiţa ne-a respins cererea de plată, spune Aghescu, a câştigat Camandul, dar, la ceva vreme după pronunţarea sentinţei, Camand a plătit integral suma către noi. A fost judecată corect această cauză, mă întreb eu?!”

I. Iliasă

Spread the love


Scrieti un comentariu