Kakaia cultura?

Am încercat luni, poate ani la rând, să ies din tipologia afirmaţiilor ce defineau societatea românească drept o demnă urmaşă a educaţiei stalinist-comuniste. Credeam că am scăpat de multă vreme de acest sindrom. Dar, stupoare, mi-a fost readus în minte recent, cu ocazia citirii unui comentariu pe pagina de Net a colegului Nafiru, mai precis pe Argument. Mircioane, alt coleg, consecvent cu promovarea culturii pe orice canal media posibil, cred că i-ar da drumul şi pe un şanţ ce poate duce apă culturală, scrie că actorii reşiţeni vor susţine două spectacole într-o zi. Unul la matineu, pentru copii, şi altul seara, pentru adulţi. Şi se găseşte un cretinoid, un demn urmaş al stahanovismului, sau poate un postac politic de opoziţie angajat să radă tot ce poate fi benefic puterii să scrie că: Că ce? Că reprezentaţiile actorilor teatrului reşiţean sunt de căcat, pentru că instituţia este condusă de Nicu Vlădulescu. O fi Nicu o persoană controversată, o fi prea bonom, o fi prea devotat, o fi prea artist, o fi prea revoluţionar, o fi prea. Dar, Vlădulescu a reuşit, cu bani puţini, să facă o stagiune permanentă la Reşiţa şi la Caransebeş, şi duce teatrul la Deva, la Timişoara. Pe lângă aceste considerente, mai spun că am asistat şi la matineul anunţat de Mircioane şi la piesa de La ora 19. Superb! Dăruire, trăire, pasiune înconjurate de un public fenomenal. Şi în număr şi în calitate. La matineu n-au fost suficiente locurile din sală, copiii fiind dirijaţi şi înspre balcon. Seara, sala plină ochi. Ce este altceva decât întoarcerea reşiţenilor la teatru? Este o acţiune politică a puterii, este o anomalie ca altele prezumtive ale lui Nicu? Vom putea oare, acum la mai bine de douiă decenii de la marele deranj să ne recunoaştem valorile? Este clar că toată societatea în ca re trăim este prinsă în chingile putorii politice. Dar, în momentul în care sărim cu drujba politică la gâtul culturii, cred că ne descalificăm total ca popor umanist, creştin sau doar implorator de Dumnezeu.

Editorial – Dan Popoviciu