Prisma » Civica » Astăzi e 9 Mai, e ziua noastră!

Astăzi e 9 Mai, e ziua noastră!

După Cel de-al Doilea Război Mondial, la începutul Războiului Rece, Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, îngrijorate de faptul că Germania Federală a rămas izolată după redefinirea prietenilor şi inamicilor – Europa fiind de acum împărţită în „Estul comunist” şi „Vestul liber” – încredinţează Franţei misiunea de a aduce Germania alături de ţările libere şi necomuniste. De ce Franţei? Pentru că asanarea relaţiilor între cele două ţări concurente prin implicarea lor nemijlocită într-un proiect (economic, geopolitic, istoric etc.) de anvergură era esenţial, aceasta însemna şi un nou început pentru relaţia diplomatică dintre Franţa şi Germania. Vechii inamici au devenit amici!

Jean Monnet contribuie major la îndeplinirea acestei misiuni, elaborând un proiect politic genial. Acesta prezintă ministrului de externe al Franţei, Robert Schuman, a 9-a variantă de proiect al „Europei Unite”, fiind acceptată fără rezerve de acesta. Prin urmare, la data de 9 mai 1950, Schuman prezintă colegilor de cabinet „Declaraţia” sau „Proclamaţia lui Schuman”. Aceasta a fost acceptată cu entuziasm de către Konrad Adenauer, cancelarul Germaniei. În aceeaşi zi de 9 mai 1950, la ora 16.00, proiectul a fost public. Un pas mare pentru viitorul „Statelor Unite ale Europei”, părintele fondator, Jean Monnet, enunţa că: „Noi nu coalizăm state, ci unim oamenii!”

Astfel Europa merge mai departe, „visul naţional”, predominant în secolul al XIX-lea (secolul naţiunilor), pierde teren în favoarea „visului european”, începând cu a doua jumătate a secolului XX. Proiectul Secolului XX caută şi promovează ce-i uneşte pe oameni, nu ce-i depărtează. Este foarte dificil să învingi deja consacratele culturi (ultra) naţionaliste. Încă de la început apare scepticismul european, replică la proiectul Europa Unită. Ţările cuprinse în Europa Unită trebuie să dea puţin din suveranitatea lor noii construcţii europene. Ca idee e mai greu de acceptat acest deziderat, dar în realitate experienţa Uniunii Europene şi a N.A.T.O. dovedeşte că până la urmă „interesul poartă fesul”. Un plus de securitate şi un plus de bunăstare, îi face pe oameni să fie mai puţin naţionalişti. Dictonul „Ubi bene ibi patria” – se potriveşte ca o mănuşă, mai ales că visul european este materializat în Europa Naţiunilor. Doar când statele naţionale au probleme economice, ameninţă şi acuză Uniunea Europeană.

Prima cărămidă în zid este pusă de către Franţa, Germania Federală, Italia, Belgia, Luxemburg şi Olanda prin semnarea Tratatului de la Paris la 8 aprilie 1951, când a luat fiinţă „Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului”. Aceasta a intrat în vigoare la 23 iulie 1952, iar preşedinte al Înaltei Autorităţi a C.E.C.O. a fost ales Jean Monnet. Astfel s-a deschis o nouă carte, a Europei Unite. Deviza UE, „Unitate în diversitate” cuprinde scopul acesteia – de a construi o Europa unită care să respecte, mai presus de orice, drepturile şi libertăţile fundamentale şi specificul cultural şi istoric al fiecărei ţări. Însă dincolo de identitatea naţională să existe o identitate comună; frontierele să fie percepute ca nişte poduri care ne deschid drumul spre alte culturi, care ne îmbogăţesc, să nu mai fie ca nişte ziduri.

România face primul pas important spre aderarea la Uniunea Europeană în iulie 1997, atunci când Comisia Europeană adoptă Agenda 2000, care include Opinia asupra cererii de aderare a României la U.E. În martie 1998, Uniunea Europeană lansează în mod oficial procesul de extindere, iar în noiembrie, Comisia Europeană publică primele Raporturi de Ţară privind procesul de aderare al României. Momentul istoric al procesului de aderare îl constituie „Summit-ul UE de la Helsinki” – 1999, moment în care Consiliul European decide începerea negocierilor cu 6 ţări can-didate, printre care se regăseşte şi România. La data de 1 ianuarie 2007, în secolul XXI, România devine membru cu drepturi depline a Uniunii Europene. Chiar dacă nu am intrat încă în Spaţiul Schengen, suntem totuşi, spre fericirea noastră, europeni!

Aşa am ajuns în Europa, leagănul civilizaţiei lumii, un club select care ne onorează. Românii dimensionează poate mai bine decât politicienii lor cât de important este să faci parte din Europa. Călătoria fără oprelişti şi munca în străinătate sunt doar câteva dintre marile avantaje pe care ni le oferă Europa. Ce ne-am face fără ele? Oare ce ar însemna ca de mâine toţi românii care lucrează în Europa să revină în patria mamă? Trebuie să înţelegem că mândria de a fi cetăţean european nu ştirbeşte cu nimic mândria de a fi român. Trăim într-un spaţiu al multiculturalităţii care trebuie să ne apropie şi armonizeze.

Lia Vişatovici, Vlada Vişatovici



Scrieti un comentariu