De sărbători

Am sau au avut unii dintre cetăţenii frumoasei noastre patrii, ceva mai multe zile libere. Cel de Sus ori poate belzebutul comuniştilor a împreunat sărbătoarea de top a comuniştilor cu Învierea lui Isus. Românii, receptivi la tot felul de combinaţii aiurea dar binevenite ca durată a zilelor libere, i-a lăsat pe cei doi antagonişti ai credinţei şi s-au lansat în tot felul de activităţi productive. Cum ar fi mersul la mare. Nu la cea a bulgarilor, la cea a noastră, unde nu te mai uiţi dacă bagi în tine două zile alimente la preţ dublu faţă de ceva castraveţi de la vecini sau plăteşti pe o noapte de cazare preţuri de Monaco. Distracţia contează! Distracţie care te mai lasă fără un sutien sau doar în chiloţei, te mai trezeşte mahmur sub barca unui pescar ce trăieşte din contrabanda cu asos. În fine, ale tinereţii valuri. După această pseudofilozofie a încrucişării celor două sărbători, una a ateilor şi cealaltă a credincioşilor, aş trage concluzia că ateii n-au avut tupeul să organizeze manifestaţii de amploare în ziua de 1 mai, mai ales că motive ar fi avut: Oltchim, Gorj, Mechel şi, de ce nu, un an de guvernare Ponta. Nu, au tras cortina şi s-au prefăcut că aşteaptă Paştele. Ei, socialiştii, cu siguranţă pe cel al cailor.

În final, vreau să vă reproduc un fragment dintr-o cărticică de-a mea, vizavi de adevărata sărbătoare prin care am trecut, Învierea Domnului. „- Vlăduţ, fugi si dă drumu’ la oi! Deschidea poarta sălaşului în care erau închise animalele şi acestea fugeau de nebune înspre turma ce trecea pe lângă curtea casei. Se întrebase de nenumărate ori cum ar fi fost să se transforme în păşune şi să stea în mijlocul porţii? Oile l-ar fi mâncat doar pe el, sau se vor fi săturat doar cu iarba? Dar mieii? Cei tăiaţi, cei netăiaţi… Celor nou născuţi le lega ciucur roşu la gât. Şi trebuia să le dea un nume. Primului i-a spus Vlăduţ, aşa cum îl chema pe el. L-a văzut mai apoi, înaintea unei sărbători căreia cei din jur îi spuneau Paşte, agăţat de picioare, în nişte cuie din care curgea sânge. Toţi erau bucuroşi. Vlăduţ a luat ghemotocul de lână roşie ce picase în covata plină cu maţele mielului şi a fugit în grădina. Era lună plină şi printre degete încă mai picurau stropi din sângele jertfei. Nu era conştient că era singurul care simţea că în acea familie avusese loc o jertfă. Plângea.”

Dan Popoviciu