Doamne, cât suntem de comunişti!

1. Citesc pe facebookul prietenului meu Mihai T. Ioan, cum îl face un individ cu ou şi cu oţet pentru că a folosit apelativul „bozgore” vizavi de un cetăţean român de etnie maghiară. Chiar ne-am sălbăticit în halul în care să putem arunca la coşul de gunoi obiceiuri, prietenii, convieţuiri ce se petrec de atât de mulţi ani în acest loc binecuvântat de Dumnezeu, Banat? Cei care ne-am născut şi am crescut pe aici, prin zona asta care numără aproape 20 de etnii fără să se înregistreze nici măcar un incident provocat de diferenţa de origine, cred că nu putem rămâne indiferenţi. Scânteia de scandal ne pândeşte la toate colţurile. I-am scris lui Mihai că am un prieten căruia îmi este greu să-i spun instantaneu pe nume, pentru că îl apelez cu „bozgore”. Tatălui său îi spun „ungure”. Ne cunoaştem de peste zece ani şi felul în care ne apelăm nu poate da la o parte respectul ce ni-l purtăm reciproc. Nu cred că supărările se pot transpune în relaţiile interumane ci, doar că pot fi induse de nişte nemernici de naţionalişti care decretează că românul vrea să-i gâtul ungurului pentru că ne va căra la pachet Ardealul în Ungaria şi că ungurul vrea să-i ia gâtul românului pentru că nu recunoaşte etnia lui Matei Corvin.

2. Am scris, cred că săptămâna trecută, un editorial pe tema exploatării resurselor minerale ale ţării. Spuneam că noi, cetăţenii de rând, avem nevoie de specialişti care să ne explice în spaţiul public, ce avantaje şi dezavantaje am avea noi ca naţie din exploatarea acestora. E mai mare răul, e mai mare binele? Deasemenea, scriam că este absolut logic ca ruşii să nu îşi dorească o ţară vecină ca România, cât mai aproape de o relativă independenţă energetică. Adaug acum, că nu numai ruşii. Am fost catalogat drept KGB-ist!

3. Observ în ultimii ani o aplecare înspre o negare apriorică a oricărei expuneri a unei opinii şi, mai mult, nevoia de a înjura la modul suburban pe cei care încă îşi permit să aibă un punct de vedere pe teme de interes public. Deranjantă nu este opinia negativă asupra celor exprimate de individ, pentru că în momentul în care îţi alegi această meserie ai fi un idiot să crezi că toţi vor fi de acord cu spusele tale. Fără de nicio speranţă de bine este modul în care este exprimat dezacordul: coleric, injurios şi de multe ori fără de niciun argument logic împotriva celor scrise de autor.

Aşadar, vă întreb, comuniştii ne-au injectat doctrina în vene sau,într-adevăr, suntem structuraţi pentru a răspunde doar cu „mulţumesc!” celui care ne pune cizma pe gât?

Dan Popoviciu