Ja sam rumun!

Scriu din nou despre naţionalism, patriotism, românism sau cum le mai spune dicţionarele de sinonime. Titlul acestor rânduri este de fapt, un citat din cele spuse de un bun prieten, fost coleg pe meterezele incipientei televiziuni, TerraSat din Reşiţa. Ognean Vuletici se cheamă şi, când ajungeam să batem câmpii, inevitabil, declama: „Ja sam rumun”. Râdeam şi ne vedeam mai departe de cafele, sucuri, beri sau alte licori cu ceva mai mult alcool. Mi-am adus aminte de acestea urmărind epopea Roşia Montană. Nu ne vindem aurul, nu ne distrugem patrimoniul naţional etc. Toate, făcături evidente chiar pentru novici, ca urmare a unor jocuri de putere şi de interese energetice transnaţionale. Este atât de trist să constat că nu putem să ne punem pe picioare, noi ca naţie. SUA s-au clădit pe exterminarea sau izolarea a milioane de băştinaşi indieni. Americanii sunt acum profesori ai democraţiei mondiale şi, mai ales, ai drepturilor omului. Cum ar fi românul, care are dreptul de a munci pe câţiva cenţi în slujba companiilor transnaţionale.

Când vine românul patriot şi spune ceva despre o ipotetică civilizaţie europeană care ar fi fost născută în arealul carpato-danubian, vin unii şi declară că este vorba despre protocronism. Mai pe româneşte, un fel de a-ţi umfla penele, pe ceva ce nu există şi nu poate fi demonstrat ştiinţific. Dar, dacă ne lepădăm de teoriile comuniste şi încercăm să judecăm la rece, un argument destul de solid mi se pare cel al imposibilităţii ca în nici două sute de ani să înrădăcinezi o limbă latină pe un teritoriu de cel puţin două ori mai mare decât cel pe care l-ai ocupat prin forţa armelor. N-o fi fost invers? În fine, istoricii se pare că au de lucru serios pe această temă.

Revin la titlu. De ce să nu pot spune în gura mare că sunt român? Că ne fac de râs prin Europa ţiganii infractori ce au cetăţenie română? Sunt convins că toată Europa politică şi administrativă este informată şi ştie să facă diferenţa dintre români şi ţigani. Din păcate, politicienii noştri nu ştiu să facă diferenţa dintre patriotism şi parvenitism şi, mai ales, nu sunt în stare să explice diferenţa cancelariilor occidentale unde sunt acreditaţi. Ai lor, cei ai „popoarelor civilizate” nu au niciun interes în a recunoaşte şi a admite că avem şi noi, românii, un cuvânt de spus.

Ceea ce mi se pare cel mai josnic este comportamentul multora dintre românii din diaspora. Nu contenesc în a-şi înjura originile. Cred că este o blasfemie. Nu-ţi alegi ţara în care te naşti, aşa cum nu-ţi alegi mama care te naşte. Dar, un om normal le iubeşte necondiţionat pe amândouă.

P.S. Aproape 20 de naţionalităţi se simt români în Caraş-Severin.

Dan Popoviciu