Decembrie, sărbătoarea umilinţelor!

Luna decembrie cumulează la români o serie de sărbători. Ziua naţională, Moş Nicolae, Revoluţia, Moş Crăciun, Anul Nou. O serie de evenimente ce vin peste noi şi ne împart între a sărbători şi a comemora. Dăruim cadouri, lacrimi peste mormintele celor ce au căzut victime satrapilor lui Moş Gerilă şi, din nou, uităm de pedeapsa celor ce s-au înşurubat în posturi ce ne decid viitorul. Pentru noi, generaţia cheii la gât, treacă meargă. Dar, pentru copiii noştri, inocenţii unei societăţi de tot căcatul, ce facem? Urmăresc aşa zisele demonstraţii din ultimele luni. O curvăsărie ce nu poate scăpa celor ce cunosc cu ce se mănâncă politicile economice garnisite cu frustrările sociale. Demonstraţiile de iarna trecută, orchestrate de antibăsişti, populate cu câteva personaje cheie şi promovate insistent pe antene. Acum, de ceva vreme, Pungeşti şi Roşia Montană, şi-au consolidat câteva nuclee de „protestatari” ce habar n-au nici măcar de cum se scrie numele localităţii unde protestează.

Şi-acum, voi enerva multă lume aleasă, mai egală decât porcii din „Ferma animalelor”, amintind de revoluţionarii din decembrie 1989. Numai cine nu vrea, nu vede că totul a fost o acţiune bine pusă la punct de serviciile „ţărilor prietene”, sub draga asistenţă a marelui urs de la Răsărit. Au fost mixate toate ingredientele unei lovituri de stat care musai, trebuia să iasă revoluţie. Vorba strungarului de la Cugir, care fură timp de o lună piesele unei maşini de cusut: orice-i fac, tot Kalashnikov iese! Tot respectul şi compasiunea pentru cei ce au avut morţi în familie. Ei trebuiau să fie recompensaţi prin pensii sau sinecuri de stat, în memoria eroilor ce au murit inevitabil pentru schimbarea sistemului. Dar, a te apuca acum să spui că ai fost mai revoluţionar unul decât altul, mi se pare o pângărire a memoriei celor ucişi fără de vină în acele zile bezmetice ale sfârşitului de decembrie 1989.

Şi, pentru a fi şi mai urâcios, vă dau u n exemplu recent a ceea ce a înţeles politica postrevoluţionară că trebuie să se înfăptuiască în România. Marele făcător de bine al Reşiţei, inegalabilul Adrian Chebuţiu, a fost din nou săltat de procurorii DNA. A furat o uzină întreagă, de mai bine de zece ani. Dar, şmecherul s-a fofilat tot timpul prin abracadabrantele filozofii ştiinţifico-economice pentru a ne explica nouă, cetăţenilor, cât de proşti suntem şi că nu putem înţelege cum o uzină de două sute de ani nu poate supravieţui decât dacă este furată şi pusă pe butuci! Am scris despre afacerile acestui parazit, încă din 2005, alături de colegii mei de la cotidianul 24 de ore. Totul, degeaba. Chebuţiu şi-a văzut de afaceri, a mai luat o vilă, un hotel, un debarcader, a mai trimis nişte oameni în şomaj. Vi se pare un scenariu unic în România salvată de veşnic revoluţionarul Ion Iliescu? Păi, dacă el nu înfiinţa titlul de revoluţionar, se mai chema că a fost revoluţie?

În fine, îl aud pe un idiot, asemenea celor ce mă roagă pe facebook să dau share pentru ca infractorul puşcăriaş Becali să fie şi el liber de sărbători, spunându-mi că nu trebuiau să-l salte pe Chebuţiu de lângă copilaşi,chiar acum, în prag de sărbători. Dar, miile de copilaşi ale şomerilor uzinei prădate de el, vor putea crede că anul acesta, moşul a fost băgat în şomaj de un hoţ postdecembrist? Sărbători fericite!

Dan Popoviciu