Curăţarea orbitei Pământului

Proliferarea resturi pe orbita Pământului, în primul trepte de rachete şi componente de sateliţi, este o problemă tot mai stringentă pentru navele spaţiale ce poate genera costuri enorme. Pentru a combate acest flagel, Centrul Spaţial Elveţian de la Institutul Federal Elveţian de Tehnologie din Lausanne, sau EPFL, a făcut public un proiect pentru dezvoltarea şi construcţia primei generaţii dintr-o familie de sateliţi special concepuţi pentru a curăţa resturile din spaţiu.

Orbita Pământului este plină de tot felul de resturi plutitoare, o mulţime tot mai mare de sateliţi abandonaţi, trepte de rachete, bucăţi rupte din nave spaţiale, precum şi fragmente din coliziuni. NASA monitorizează cel puţin 16.000 dintre aceste obiecte, care sunt mai mari de 10 centimetri în diametru. Atunci când o navă spaţială operaţională, cum ar fi un satelit, se ciocneşte cu unul dintre aceste obiecte, se poate produce un prejudiciu grav, costisitor, de multe ori satelitul fiind distrus. Şi coliziune în sine generează apoi mii de fragmente, agravând şi mai mult problema.

“A devenit esenţial să fim conştienţi de existenţa acestor resturi şi de riscurile aduse de proliferarea lor”, spune Claude Nicollier, astronaut şi profesor la EPFL. Pentru a trece dincolo de retorică şi a lua măsuri imediate pentru a elimina aceste resturi de pe orbită, Centrul Spaţial Elveţian de la EPFL a lansat CleanSpace One, un proiect pentru construcţia primului prototip dintr-o familie de “sateliţi gunoieri”.

Dezvoltatorii proiectului au ales un obiectiv simbolic pentru lansarea iniţială a CleanSpace One: fie primul obiect elveţian de pe orbită, picosatelitul Swisscube care a fost plasat pe orbită în 2009 sau TIsat vărul său, lansat în iulie 2010.

Primul satelit de curăţare are de depăşit trei provocări majore, care vor necesita dezvoltarea de noi tehnologii care ar putea, la rândul lor, să fie utilizate în alte aplicaţii.

După lansarea sa, satelitul va trebui să îşi modifice traiectoria pentru a se alinia cu planul orbital al obiectivul său. Pentru a face acest lucru, ar putea folosi un nou tip de motor ultra-compact proiectat pentru aplicaţii spaţiale, care este dezvoltat în laboratoarele EPFL. Atunci când ţinta ajunge în raza sa de acţiune, aceasta deplasându-se cu 28.000 kilometri pe oră la o altitudine de 630-750 km, CleanSpace One o va prinde şi stabiliza, o misiune care este extrem de riscantă la aces-te viteze mari, în special dacă satelitul este în rotaţie. Pentru a realiza sarcina, oamenii de ştiinţă dezvoltă un mecanism pentru captat, asemănător tentaculelor, inspirat de la anumite plante sau animale. În cele din urmă, după ce a fost cuplat cu satelitul, CleanSpace One va “de-orbita” satelitul aducând-ul înapoi în atmosfera Pământului, unde cei doi sateliţi vor arde la reintrare.

Deşi primul model este destinat să fie distrus, CleanSpace One nu va fi un eveniment singular. “Vrem să oferim şi să vindem o familie întreagă de sisteme care sunt în măsură să cureţe de pe orbită mai multe tipuri de sateliţi”, explică directorul Volker Gass de la Space Center.

Proiectarea şi construcţia lui CleanSpace One, precum şi călătoria în spaţiu, va costa aproximativ 10 milioane de franci elveţieni. În funcţie de finanţare şi partenerii industriali, lansarea ar putea avea loc în termen de trei până la cinci ani.