Prisma » Ştiinţă » World View va oferi zboruri comerciale la mare altitudine cu balonul

World View va oferi zboruri comerciale la mare altitudine cu balonul

Există un jucător nou în lumea plină de viaţă a “spaţiului comercial”, deşi “spaţiu”, în acest caz, este o chestiune de definiţie.

O firmă din Tucson, Startup World View Enterprises Inc. intenţionează să utilizeze un balon cu heliu pentru a ridica turişti, într-o capsulă sub presiune, la aproape 30 de kilometri. Este o călătorie la marginea spaţiu, dacă spaţiul, aşa cum este definit în mod tradiţional, se află la peste 100 kilometri.

Pasagerii ar urca 2 ore, apoi vor petrece două ore admirând lumea de sus. După această experienţă, capsula se va deconecta de balon începând o cădere liberă, dar un tip de paraşută desfăşurată deasupra capsulei va deveni din ce în ce efectivă pe măsură ce densitatea aerului va creşte şi capsula va ateriza lin pe suprafaţă.

Pentru un bilet care costă 75.000 dolari cei opt pasageri aflaţi în gondola luxoasă vor avea posibilitatea de a vedea curbura Pământului şi experimenta câteva momente de imponderabilitate în timp ce vor savura un cocktail s-au vor trimite imagini prietenilor cu ajutorul reţelei Wi-Fi de la bord.

“Cerul va fi complet negru şi vor putea vedea curbura Pământului”, a declarat Jane Poynter, co-fondator al Paragon Space Development, care a adus investitori pentru noua aventură, World View Enterprises. Primele zboruri sunt aşteptate în 2016.

Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA a anunţat relativ recent că, în scopul reglementării, capsula World View va fi tratată ca un vehicul spaţial, deoarece aceasta va fi construită pentru a funcţiona în spaţiul cosmic. “FAA nu va aborda întrebarea mai dificilă, dacă altitudinea propusă de 30 kilometri constituie spaţiul cosmic”, a declarat FAA.

O declaraţie World View arată că firma va oferi “un zbor uman spectaculos la limita spaţiului, spre deosebire de orice altă experienţă de zbor spaţial suborbital oferită astăzi, care să permită pasagerilor să rămână la mare înălţime multe ore la un preţ accesibil”.

Nu există nici o limită distinctă între atmosferă şi spaţiu. Mai degrabă, atmosfera se subţiază constant cu altitudinea. În excursii turistice, balonul World View s-ar ridica la un pic mai puţin de 30 kilometri deasupra suprafeţei. (Înălţimea va creşte pentru misiuni ştiinţifice, a declarat Poynter).

O limită la care se face de obicei referire este linia Karman, numită după omul de ştiinţă american de origine maghiară, Theodore von Karman. Aceasta este 100 kilometri şi reprezintă altitudinea la care zborul aerodinamic este imposibil, chiar şi în teorie.

Dar în mintea oamenilor din spatele World View, ei intră în zona turismului spaţial. “În esenţă, suntem o navă spaţială. De fapt, suntem o navă spaţială”, a declarat cofondatorul Paragon, Taber MacCallum.

Poynter şi MacCallum sunt bine cunoscuţi în comunitatea antreprenorilor spaţiali. La începutul anilor 1990 au petrecut doi ani ca “bionauţi” sigilaţi în interiorul Biosferei II, o structură cunoscută cititorilor noştri. Compania lor, Paragon, a avut contracte cu NASA pentru tehnologii de susţinere a vieţii.

Domeniul spaţiului comercial a fost în creştere în ultimii ani. Virgin Galactic, susţinută de omul de afaceri miliardar şi aventurier Richard Branson, speră să transporte pasageri în zboruri suborbitale anul acesta. Virgin Galactic va utiliza un vehicul propulsat, racheta numită SpaceShipTwo, încă în testare, care este proiectat pentru a ajunge la altitudini peste linia Karman. Compania a vândut aproape 650 de bilete în avans. Preţul biletului companiei a crescut recent la 250.000 de dolari pe loc, de la 200.000 de dolari.

Paragon mai lucrează şi cu miliardarul Dennis Tito la planul său Inspiration Mars – o misiune de 500 de zile, care, în cazul în care este fezabilă din punct de vedere tehnic, va trimite doi astronauţi într-un zbor lângă Marte în timpul unei alinieri rare a planetelor, peste patru ani.

Spread the love


Scrieti un comentariu