Prisma » Sănătate » Potabilitatea apei de la izvoarele de pe raza municipiului Reşiţa

Potabilitatea apei de la izvoarele de pe raza municipiului Reşiţa

Având în vedere articolele apărute în presa locală cu privire la starea de potabilitate a apei de la izvoarele de pe raza municipiului Reşiţa, vă comunicăm că rezultatul analizelor poate fi influenţat de volumul precipitaţiilor, de faptul că majoritatea sunt izvoare de coastă şi că, în amonte de sursa de apă, pot exista diverse amenajări de tip sălaş cu crescătorii de animale. Nu în ultimul rând, aceasta poate fi afectată de starea insalubră a terenurilor, stare cauzată de lipsa de respect a unora dintre concetăţenii noştri faţă de sursa de apă.

Conform art. 14^1, alin. 2 din Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările şi completările ulterioare, ‚‚starea de apă potabilă sau nepotabilă, constatată în baza analizelor efectuate de un laborator abilitat, va fi consemnată pe o plăcuţă aplicată la vedere, pe sau în vecinătatea sursei de apă”.

După efectuarea analizelor, au fost amplasate plăcuţe de înştiinţare la toate izvoarele şi fântânile publice de pe raza municipiului Reşiţa de către Serviciul Public „Direcţia pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local, Serviciul de Iluminat public şi Deszăpezire.” Aceste plăcuţe sunt vandalizate şi, de cele mai multe ori, dispar la scurt timp după montare.

În proiectul bugetului pe anul 2014 a fost cuprinsă suma necesară efectuării de analize periodice, primele probe urmând a fi prelevate la sfârşitul lunii martie. Rezultatele vor fi transmise public mass-media.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Reşiţa



Scrieti un comentariu