Prisma » Naţional » Pe scurt, 26 noiembrie 2014

Pe scurt, 26 noiembrie 2014

  • CCR a validat alegerea lui Klaus Iohannis ca preşedinte al României
  • Pentru semestrul II al anului 2014, începând cu luna noiembrie, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă este de 440 lei iar valoarea nominală a unui tichet de masa este de 9,35 lei
  • Camera Deputaţilor, for decizional, a adoptat Legea privind despăgubirile pentru Cadrilater, Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa
  • Departamentul pentru Energie a primit mai multe solicitări de amânare a liberalizării preţurilor pentru consumatorii industriali
  • Societatea Română de Pneumologie pledează pentru schimbarea legislaţiei cu privire la fumat, pentru o mai bună protecţie a fumătorului pasiv
  • Apetenţa tinerilor pentru voluntariat şi acţiuni extraşcolare a crescut în ultimii doi ani, relevă un studiu realizat de Ministerul Tineretului şi Sportului în scopul diagnosticării situaţiei tineretului şi aşteptărilor acestei categorii
  • Oraşul bulgăresc Varna a câştigat competiţia pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului 2017, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Cluj-Napoca
  • Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre privind nivelul alocaţiilor de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice
  • La începutul săptămânii, a avut loc ceremonia în care noii miniştri ai culturii şi afacerilor externe, Csilla Hegedus şi Bogdan Aurescu, au depus jurământul de învestitură.
    Iniţial, premierul Victor Ponta l-a propus în funcţia de ministru de externe pe Mihnea Motoc. Pe 19 noiembrie, preşedintele Băsescu a declarat că în cazul lui Mihnea Motoc trebuie îndeplinite anumite proceduri pentru ca acesta să nu se afle în incompatibilitate, şi anume demisia acestuia din corpul diplomatic şi revocarea din funcţia de ambasador la UE.
  • Salariul de bază minim brut pe ţară ar putea fi majorat la 975 de lei, de la 1 ianuarie 2015, urmând ca de la data de 1 iulie 2015 să crească la 1.050 lei, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, potrivit unui proiect de hotărâre publicat miercuri pe site-ul Ministerului Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Spread the love


Scrieti un comentariu