Prisma » Civica » Pseudo cronică teatrală

Pseudo cronică teatrală

Teatru la Palatul Cultural Resita

Săptămâna trecută a luat sfârşit festivalul de teatru „Scena ca o stradă”, organizat de Teatrul de Vest Reşiţa, în perioada 15-25 februarie 2016. Nu am participat la acesta dar, din ceea ce am văzut şi auzit din spaţiul public şi după miros (cu şi fără ghilimele), mi-am cam dat seama ce s-a întâmplat, fapt, ce nu a făcut altceva decât să-mi confirme părerea mea despre cum stau lucrurile la Palatul Cultural.

Astfel, din apariţiile publice la televiziune şi radio, ale directorului artistic Dan Mirea, am aflat de anvergura naţională şi internaţională a acestui cel mai mare festival din Banat, de numărul mare de participanţi, aproape 400 (patru sute) şi cu cât de mulţi bani au contribuit consiliul local, judeţean şi sponsorii pentru acest festival. Apoi, „artistul” artistic Dan Mirea, a lăsat-o mai moale cu mulţumirile adresate sponsorilor pentru banii primiţi – nu dă bine să se ştie câţi bani sunt în joc – şi a subliniat marele câştig pe tărâm cultural-teatral al locuitorilor din Reşiţa, prin organizarea festivalului.

Aşa se întâmplă şi în viaţa de zi cu zi; ni se prezintă câte o mare realizare, făcută din banii publici, fără a se spune şi preţul plătit pentru ea. Chiar mai mult, marii făuritori, de cultură în acest caz, au pretenţia să fie apreciaţi şi aplaudaţi, cu toate că pentru realizarea proiectului lor, au plătit un preţ de 2,3,4… ori mai mare decât ar fi normal şi au călcat în picioare, valori morale şi spirituale mai importante chiar decât marile lor realizări de care, poate, nici nu era nevoie. Din păcate sunt unii, a căror gândire se limitează doar la ceea ce li se serveşte sub nas, care reacţionează, spunând că: oricum, bine că se face. O astfel de atitudine, nu pot să aibă decât persoane care nu au realizat nimic în viaţă din munca, banii şi dăruirea lor. Desigur discuţia suportă mai multe nuanţări dar, ceea ce vreau să spun este faptul că nu se poate să tot fie acceptată ipocrizia, prostindu-i pe cei din jur cu fel de fel de afirmaţii penibile.

Oricât s-a încercat să se prezinte în roz acest festival, oamenii nu îl onorează cu prezenţa lor, pentru că au destul spectacol în jurul lor (viaţa bate teatrul) şi nu vor să mai facă parte din el, mai ales dacă nu este aşa de „obligatoriu”. Dacă s-ar spune, pe cinstite, câte bilete s-au vândut cred că ar fi un şoc pentru mulţi iubitori de cultură. Nici măcar invitaţiile împărţite în stânga şi dreapta, nu au fost onorate în totalitate. Atunci, stau şi întreb: de ce şi pentru cine s-a organizat cu atâta cheltuială acest „cel mai mare festival din Banat”? Pentru mine este clar: totul s-a făcut pentru imaginea (politică şi nu numai) a unora şi interesul financiar al unora şi altora.

Trebuie să mai fac vorbire în această „cronică de teatru” şi despre o întâmplare neplăcută, ce a fost sancţionată de cronicarul oficial al festivalului, Matei Mircioane, printr-un articol publicat în jurnalul local on-line Argument, împotriva unei persoane, care prin comportamentul ei a stricat magia spectacolului de teatru. Pe scurt; cineva a răspuns cu voce tare la telefonul ce a sunat în timpul spectacolului.

Redau mai jos partea de luare aminte din acest articol cu titlu „Când inviţi prostul la teatru” şi comentariile de după apariţia articolului:

…Deci, era o linişte mormântală. Pe scenă s-a strecurat spiriduşul, care era cheia mesajului metaforic al întregului spectacol. Şi, peste liniştea adâncă, de la balcon s-a auzit, clar şi puternic, soneria unui telefon mobil. După câteva secunde, care au părut o veşnicie, un bărbat în vârstă, cu părul cărunt, s-a ridicat în picioare şi a răspuns cu voce de bariton, lungind puţin cuvintele: „Alo! Da, vă rog!”. Aproape toată sala s-a deconectat, unii s-au întors să vadă cine vorbeşte la telefon! Şi momentul magic a trecut. N-a mai fost niciun arc electric. După reprezentaţie, chiar am vorbit cu doi spectatori care m-au întrebat: „Ce-a făcut spiriduşul? Că n-am văzut. M-am întors să văd cine-i boul care a răspuns la telefon!”.

Comentarii:

cei 7 ani (de altadata) de acasa

Trimis de DIN ZONA (neverificat) la Joi, 18/02/2016 – 17:39

Nu aceste persoane sunt de vină, ci organizatorii care oferă gratis invitaţii neaveniţilor, lăsând pe dinafară oameni cu adevărat iubitori de teatru!

Felicitări pentru comentariul

Trimis de verona moldovan (neverificat) la Joi, 18/02/2016 – 23:01

Felicitări pentru comentariul dumneavoastră! Într-adevăr teatrul şi extrapolând puţin, cultura, nu e pentru toţi… însă probabil “dă bine” să spui că mergi la teatru… Însă, aş recomanda unora să întrebe cum „se foloseşte chestia aceasta” ce se cade sau ce nu se cade să faci, cum să te comporţi , cum să te manifeşti…

Felicitări pentru articol,

Trimis de Cristian-Gabrie… (neverificat) la Vin, 19/02/2016 – 06:40

Felicitări pentru articol, Matei! În locul tău îl scriam cu mai multă aciditate pentru că specia asta de inculţi şi infatuaţi nu merită blândeţe precum nu merită nici cei care “cârmuiesc” ţara asta de la un nivel sau altul. Bine punctat momentul în jurnal, ţine-o tot aşa! Cu prietenie, Cristi.

cu prostul la teatru

Trimis de Csaki Georges (neverificat) la Vin, 19/02/2016 – 12:06

Adevărata e zicală ,,de unde nu-i nici dumnezeu nu ia”.

Am convingerea că toată lumea, chiar şi persoana în cauză, este de acord că nu a fost frumos ce s-a întâmplat. Poate marea majoritate salută apariţia acestui articol dar, eu, cunoscând situaţia de la balconul cu pricina, unde nu am fost niciodată, îmi permit să fac şi unele comentarii referitoare la oportunitatea scrierii lui şi a titlului dat.

Cred că dl. M. Mircioane, s-a cam lăsat purtat de valul actului cultural, din care se consideră că este parte, a uitat că la acel balcon sunt tocmai colaboratorii lui şi ai şefilor lui. Cu asociaţia din care aceştia fac parte şi cu „colaborarea” lor se fac toate acţiunile de la Palatul Cultural, deşi aproape toţi membri habar nu au despre ce-i vorba dar se bucură că sunt băgaţi în seamă. Nu-i frumos ca asociaţia din care fac parte să tot fie băgată în faţă, să-o folosească pentru obţinerea de fonduri şi realizarea de proiecte „măreţe” iar la o adică, membrii ei să fie consideraţi ca nişte proşti, ce „…se trezesc în sala de spectacole, numai pentru că e gratis”.

Domnule M. Mircioane, acolo, la balcon, nu se găsesc doar nişte bârfitoare şi nişte ciobani sau interlopi capabili să ameninţe şi să aranjeze pe oricine li se împotriveşte; acolo sunt profesori, ingineri, avocaţi, jurişti, directori… datorită cărora dumneavoastră, împreună cu marele director N. Vlăddulescu, sunteţi băgaţi în seamă, aveţi posibilitatea să vă manifestaţi artistic şi să vă plătiţi ratele. Aceste persoane, prin reprezentaţii lor, au falsificat, minţit, înşelat, au depus mărturii mincinoase, au ameninţat şi câte şi mai câte; ca să aveţi voi, tu şi şefii tăi, cu cine colabora în condiţii avantajoase pentru voi toţi. De exemplu: dacă, acel „bariton”, alături de alţi invitaţi de la balcon, nu ar fi semnat, după doi ani, un proces verbal contrafăcut, după ceva ce nu (mai) există(!?), atunci, ar fi trebuit să colaboraţi cu mine. Îmi dau seama că este dificil pentru unii să colaboreze cu un om cu personalitate, onest, care ştie şi a făcut ceva pentru comunitatea din care face parte.

Dacă nu sprijineaţi impostorii care au ajuns la conducerea Asociaţiei Culturale Reşiţa Română, astăzi, domnule M. Mircioane, nu mai tresăreai la descinderea „pretorienilor” la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Caraş-Severin, aveai somnul liniştit, fără să să fie nevoie ca cineva să stea treaz pentru tine; domnul N. Vlădulescu, nu era nevoit să facă giumbuşlucuri atât de „nevinovate”, pentru realizarea „măreţelor sale proiecte” iar, domnul S. Frunzăverde, nu ar trebui să aibă reţinere să pronunţe numele lui Pătruţ Iliasă şi al bunicului meu, dirijorul Ion Iliasă. Trist, vorba unui prieten de pe facebook.

De fapt, întreaga atmosferă de la Palatul Cultural este percepută din exterior ca tristă şi cu un caracter ocult (nu sunt singurul care o spune). În această situaţie, nu ar fi de mirare dacă numărul spectatorilor, care şi-au dorit să vină la acest festival şi au cumpărat bilete, să fie mai mic decât numărul artiştilor de pe scenă împreună cu organizatorii şi presa.

Cine vrea să mă contrazică, să pună pe masă bugetul festivalului!

Eu am să justific şi am să exemplific cele afirmate de mine, în numerele următoare.

Iliasă Ioan

Teatru la Palatul Cultural Resita



Scrieti un comentariu