Lumea mirifică a microregiunii Dunăre-Nera-Caraş. Legende din Munţii Aninei

Calea ferată Oraviţa – Anina. Construcţia în lungime de 33,4 km, a fost terminată şi dată în funcţiune la 15 decembrie 1863. Pe traseu au fost construite 14 tuneluri săpate în calcar dur şi 10 viaducte pe vremea când încă nu erau inventate dinamita, pickhammer-ul şi macaralele.

Numele tunelul Dollhoff, situat în apropiere de Anina, este dat după numele arhitectului Johann Ludwig Dollhoff-Dier care a fost şeful lucrării şi s-a considerat singurul vinovat de un prim eşec al perforării tunelului de pe tronsonul Gârlişte-Anina, unde cele 2 galerii la care s-a săpat din direcţii opuse, nu s-au întâlnit din cauza unei devieri verticale de aproape trei metri. Pentru acest fapt el s-a sinucis, aruncându-se într-o prăpastie de pe unul dintre viaductele liniei.

Ciudanoviţa. Exploatarea minereului de uraniu de la mina Ciudanoviţa, din judeţul Caraş-Severin a început în anul 1955 când zona era sub ocupaţie rusească.

În 1989, în exploatarea de la Ciudanoviţa lucrau 2.300 de persoane. În anul 2000, din cauza costurilor mari de producţie, Guvernul României decide ca exploatarea să fie oprită, iar mina de uraniu să intre în conservare. S-a trecut la închiderea abatajelor şi a exploatărilor precum şi a tuturor subteranelor. În localităţile învecinate Jitin, Lişava, Brădişorul de Jos, există pericol de radiaţii care provin de la depozitele de deşeuri miniere ale zonei.

“Monstrul” de la Crivina. Ceea ce era anunţat în perioada 1975-1989 că urmează să fie marele succes al energeticii româneşti, s-a dovedit a fi până la urmă, un eşec răsunător care s-a transformat într-un adevărat muzeu al megalomaniei industriale din perioada ceauşistă. Povestea termocentralei este şocantă.

Ideea a aparţinut Elenei Ceauşescu, „savantul de renume mondial”, cum îi plăcea să i se spună în propaganda comunistă de la acea vreme. Era vorba de construirea unei termocentrale care ar fi trebuit să producă energie electrică prin arderea şisturilor bituminoase aflate într-un zăcământ de suprafaţă în imediata apropiere a oraşului Anina. Ideea părea generoasă, dar soluţia tehnică era utopică nefiind verificată nici unde în lume la o scară industrială atât de mare.

Investiţia, care la vremea aceea i-a costat pe români un miliard de dolari din bugetul de stat, a început în 1974 dar cu stângul… S-a fixat amplasamentul iniţial lângă Oraviţa şi s-au turnat fundaţiile. Şistul bituminos urma să fie transportat pe linie de funicular de la Anina la Oraviţa.

După un an, în urma unei vizite fulger a lui Ceauşescu în zonă, soluţia tehnică a fost schimbată, urmând ca termocentrala să se construiască în zona muntoasă Crivina, de lângă Anina, în imediata apropiere a zăcământului de şist bituminos.

În paralel au început decopertarea muntelui de şist şi construirea acumulării şi aducţiunii de apă industrială de la Gura Golâmbului prin bararea râului Miniş.

În lumea mirifică a Cheilor Minişului, unde liniştea naturii era încă netulburată, a început să se instaleze încet un peisaj lunar. Pe de altă parte, viaţa obişnuită a locuitorilor din împrejurimi a început să fie şi ea marcată de evenimente zilnice, produse de cei veniţi din toată ţara în colonia Crivina ca să muncească cu elan pe şantierul tineretului. Mulţi dintre ei erau certaţi cu legea şi voiau să impună în zonă „legea” lor.

La mijlocul anilor ‘80 primul cuptor este pus în funcţiune dar… surpriză! Şistul bituminos nu dezvoltă prin ardere o energie termică suficientă pentru ca echipamentele din dotare să producă energie electrică. „Iubitului conducător” nu putea accepta eşecul. Se cheltuiesc alte milioane de dolari pentru o aducţiune de gaz metan de 35 de km de la Reşiţa, pentru a fi susţinut procesul de ardere a şistului şi se înlocuieşte o parte din echipament. Termocentrala intră din nou în probe, dar costurile energiei produse depăşesc cu mult valoarea acesteia, în plus se pierd şi câteva vieţi omeneşti.

Tonele de cenuşă acidă evacuată pe coşuri în atmosferă se aştern peste ecosistemele forestiere şi localităţile din împrejurimi. Apa multor izvoare de munte din apropiere devine nepotabilă.

„Premiera mondială”, cum era anunţată de presa lui Ceauşescu, trebuia însă să funcţioneze cu orice risc iar preţul urma să-l plătească mediul natural al zonei şi populaţia, din buzunarele căreia proveneau banii pentru subvenţionarea preţului de producere a energiei.

Imediat după 1989 a început momentul adevărului pentru “Monstrul” de la Crivina. Funcţionarea termocentralei Anina fost oprită, iar cca. 3000 de persoane au fost disponibilizate. Echipamentele, utilajele şi construcţiile metalice au urmat calea afacerilor private cu fier vechi. În schimb, în legătură cu reparaţiile care ar fi trebuit aduse mediului pentru ca zona să fie redată din nou naturii, s-a aşternut o tăcere care durează de aproape 30 de ani.

Huila de Anina. Era în anul 1790 când, spune legenda, porcul lui Mathiaş Hammer a descoperit cărbunele în Valea Porcarului la „Coveiul lui Andrei”. Huila se afla foarte aproape de suprafaţă, fiind acoperită de un strat subţire de iarbă. Porcul n-a făcut decât să „scurme” cu râtul brazda de iarbă de pe cărbuni. Băieţii lui Hammer trimişi să păzească porcii, au aprins un foc de tabără pentru a pune la copt cartofi. Deodată, ei au observat că piatra deasupra căreia au aprins focul ardea. Unul dintre copii a luat în sat o bucată din „piatra neagr㔺i a arătat-o tatălui său.

Atunci, Mathiaş Hammer, tăietor de lemne, şi-a pus hainele de sărbătoare, a înfăşurat piatra într-o batistă şi s-a dus la Oraviţa, la Direcţia Imperială a Minelor. Când au văzut piatra, domnii au devenit foarte prietenoşi, l-au bătut pe umăr pe Mathiaş Hammer şi i-au plătit o răsplată de 50 de florini. Aşa s-a descoperit cărbunele de Anina, huilă de cea mai bună calitate din Imperiu.

Cascada Bigăr locul de intrare în „Tărâmul Regăsirii Dorului”. Demult, trăia pe meleagurile mirifice ale Văii Almăjului o familie de ţărani gospodari a căror singură amărăciune era lipsa unui urmaş care să le ducă numele mai departe. Într-o noapte, femeii i se arătă în vis o vrăjitoare care îi spuse că doar dacă va bea apă de la izvorul de sub stâncă, va naşte o fată căreia nu-i va fi îngăduit niciodată să se îndrăgostească, dacă va dori să trăiască. Femeia merse la izvor şi bău apă iar nu după multă vreme, născu o fetiţă.

Copila fermeca cu privirile orice fiinţă omenească ce stătea în preajma-i iar mai târziu, deveni o fecioară râvnită de toţi flăcăii ţinutului, însă inima ei tânjea după un singur flăcău, pe nume Bigăr.

Simţind primejdia morţii, tatăl fetei o închise în grota de deasupra izvorului dintre lumi. Strigătele de disperare ale fecioarei fură auzite de o vrăjitoare care îi şopti: “Singurul lucru pe care pot să-l fac pentru tine, este să-şi transform părul într-o cascadă pe care vor aluneca lacrimile tale.

Vuietul cascadei îl va aduce pe cel pe care-l iubeşti aproape de tine dar, nu veţi putea niciodată trăi în această lume. El va trebui să moară înecat în lacrimile tale şi tu vei muri odată cu el spre a renaşte apoi în cealaltă lume, în „Tărâmul Regăsirii Dorului”.

Toate se petrecură întocmai cum sortise vrăjitoarea iar cascada rămase mărturie iubirii care a învins limitele fiinţei umane dar şi a faptului că dragostea înseamnă fericire şi sacrificiu deopotrivă.

Sursa: GEC Nera