Prisma » Ştiinţă » Schiaparelli a ratat plasarea pe Marte

Schiaparelli a ratat plasarea pe Marte

Sonda Schiaparelli

Modulul spaţial Schiaparelli Entry, Descent and Landing Demonstrator Module, parte a misiunii ruso-europene ExoMars 2016, s-a prăbuşit necontrolat pe suprafaţa planetei Marte la câteva secunde după desprinderea de “nava mamă”, Trace Gas Orbiter, care a început propria sa misiune în jurul Planetei Roşii.

Schiaparelli a intrat în atmosfera marţiană la 14:42 GMT pe 19 octombrie, pentru o coborâre de 6 minute spre suprafaţă, dar a încetat să transmită semnale cu puţin timp înainte de aşteptatul contact cu solul marţian.

Datele radio captate de telescopul Metrewave (GMRT), un telescop experimental situat în apropierea Pune, India, şi cele transmise de pe orbită de către ESA Mars Express, au sugerat că modulul a finalizat cu succes etapele de coborâre prin atmosfera marţiană, până la întreruperea contactului. Acestea au inclus deceleraţia prin atmosferă, precum şi desfăşurarea paraşutei şi scutului de căldură, de exemplu.

Datele parţiale analizate confirmă faptul că etapele de intrare şi de coborâre au avut loc aşa cum era prevăzut, cu evenimente diferite de ceea ce era de aşteptat după ejectarea scutul termic şi desprinderea paraşutei. Aceste două manevre par să fi avut loc mai devreme decât se aştepta, dar analiza nu este încă finalizată. Propulsoarele au fost activate, deşi se pare că s-au oprit mai devreme decât era de aşteptat, la o altitudine care urmează să fie determinată.

Imagini luate cu o cameră de înaltă rezoluţie de la bordul Mars Reconnaissance Orbiter al NASA arată trei locaţii, la o distanţă de aproximativ 1.5 km fiecare, unde piesele componente au atins locul de aterizare planificat, Meridiani Planum. Un mic crater negru circular este interpretat ca loculul în care s-a prăbuşit landerul. În celelalte locaţii se află paraşuta şi scutul termic.

Se estimează că Schiaparelli a căzut de la o înălţime cuprinsă între 2 şi 4 kilometri, cu impact la o viteză considerabilă, mai mare de 300 km/h. De asemenea, este posibil ca sonda să fi explodat la contactul violent cu solul, rezervoarele sale de gaz pentru propulsoare fiind probabil încă pline. Aceste interpretări preliminare vor fi rafinate în urma unei analize ulterioare.

“În urma evenimentelor avem o impresionantă sondă (Trace Gas Orbiter) în jurul lui Marte gata pentru observaţii ştiinţifice şi care va asigura suport pentru misiunea roverului ExoMars în 2020”, a declarat Jan Worner, directorul general al ESA.

“Rolul principal pentru Schiaparelli a fost de a testa tehnologiile europene de aterizare. Înregistrarea datelor în timpul coborârii a fost o parte din misiune, şi este important să putem afla ce s-a întâmplat, pentru a ne pregăti pentru viitor.”

“În ceea ce priveşte modulul de testare Schiaparelli, avem date care vin, şi care ne permit să înţelegem pe deplin paşii care au avut loc, şi de ce aterizarea nu a reuşit”, a declarat David Parker, director ESA al misiunilor spaţiale umane şi robotizate de explorare.

Schiaparelli, un vehicul demonstrativ transportat de ExoMars Trace Gas Orbiter, a fost lansat la 14 martie 2016 de la cosmodromul Baikonur din Kazahstan. Cu toate că a fost conceput pentru a demonstra viabilitatea tehnologiilor de intrare, coborâre şi aterizare, Schiaparelli a purtat şi capacităţi limitate, dar folositoare, pentru măsurători ştiinţifice pe suprafaţa planetei pentru o scurtă durată după aterizare, aproximativ 2-4 Sol (zile marţiene).

Sonda Schiaparelli

Unul dintre obiectivele ştiinţifice fundamentale ale oricărei misiuni pe Marte este căutarea dovezilor vieţii. Cea mai bună abordare este de a investiga suprafaţa unde pot exista aceste dovezi.

Elementul cheie pentru accesarea suprafeţei planetei Marte şi una dintre cele mai mari provocări în materie de explorare spaţială este executarea cu succes a secvenţei de intrare, coborâre şi aterizare.

Acesta este unul dintre motivele pentru care de la sfârşitul anilor 1960 au fost atât de multe misiuni care au încercat să aterizeze pe suprafaţa planetei Marte, unele fiind de succes, multe altele nereuşite.

Acum defuncta Uniunea Sovietică, a pus, pentru prima oară în istoria explorării marţiene, o sondă, Mars 3, pe solul planetei în 1971. Aceasta a reuşit să transmită acasă un fascicul cu doar o singură imagine indescifrabilă înainte de a rămâne tăcută, la mai mai puţin de 20 de secunde după aterizare.

Până în prezent, ESA, agenţia europeană, a încercat doar o singură aterizare pe Marte, cea a sondei Beagle 2, în decembrie 2003. Beagle 2 a încetat să comunice cu centrul de control la scurt timp după separarea de nava care a purtat-o, Mars Express.

Soarta Beagle 2 a rămas un mister până în ianuarie 2015, când cercetătorii au reperat sonda în imaginile capturate de Mars Reconnaissance Orbiter (MRO) al NASA. Aceste fotografii au sugerat că Beagle 2 a aterizat cu succes pe Planeta Roşie, dar nu a reuşit să deschidă toate panourile solare.

NASA a “coborât” pentru prima dată pe Marte cu landerele Viking 1 şi Viking 2, în 1976.



Scrieti un comentariu