Invenţii româneşti. Priorităţi mondiale

Începutul secolului XX a marcat unele evenimente importante în istoria omenirii. Geniul omenesc, după lupte aprige, a reuşit să dezlege unele enigme importante ale naturii.

Savanţii din lumea întreagă, matematicienii celebri, medicii, oamenii de rând, dar cu minţi sclipitoare, scormoneau febril necunoscutul pentru soluţionarea căutărilor în varietatea domeniilor existenţei umanităţii: medicină, mecanică, transporturi şi în special în aeronautică simţind că aceasta va rezolva mai rapid aceste probleme. Se trăia din plin secolul tehnicii.

După strădanii de neimaginat omul a reuşit să stăpânească oceanul aerian, aeroplanul devenind un accesoriu preţios al activităţii umane.

Savanţii din întreaga lume optau pentru construirea aparatelor de zbor mai uşoare decât aerul: baloane umplute cu aer cald sau cu gaze uşoare şi dirijabile (zepeline) umplute cu hidrogen sau alte gaze uşoare, ceea ce au şi făcut. Dar cu aceasta nu au rezolvat problemele. Dirijabilele se deplasau greoi şi produceau dese explozii ale gazului. Se înfiinţaseră între timp aparate de zbor ca de exemplu planoare şi chiar şi cu motor dar acestea nu se puteau ridica în zbor decât remorcate de automobile sau catapultate cu diferite aparate.

Se punea de acuma problema cea mai pregnantă de a se găsi avionul care să se poată ridica în aer cu mijloace proprii, respectiv un tren de decolare-aterizare.

În această dezbatere de idei, inginerul bănăţean Traian Vuia din Lugoj s-a înrolat de la început cu toată puterea lui de convingere în lupta pentru zborul mecanic autonom, când nu mai credea nimeni în această posibilitate. Sprijinit material de numeroşii săi prieteni, şi ei adepţi ai zborului mecanic. Şi astfel, după o muncă neimaginabilă Vuia, pe data de 18 martie 1906, pe un câmp din Montesson din apropierea Parisului, după numeroase încercări, Vuia a executat “primul zbor din lume” cu un aeroplan proiectat, construit de el însuşi după ideile sale personale. Ba mai mult. Şi motorul aeroplanului era un motor cu totul deosebit de motoarele cu ardere internă obişnuite. Era un motor extra-uşor. După multe studii, Vuia a reuşit să construiască un motor de numai 50 kg prevăzut cu un cazan tubular, conţinând bioxid de carbon lichid. Cazanul tubular era încălzit cu petrol lampant. Motorul furniza 20 CP şi funcţiona 80 minute. Ideea acestui tip de motor aparţinea altor constructori dar meritul lui Vuia era că şi l-a construit singur.

Tot ansamblul aeroplanului era montat pe un şasiu cu 4 roţi asemănătoare cu roţile de automobil dar mai mici. Prietenii îi ziceau lui Vuia că a construit un automobil zburător.

Prin zborul său din 18 martie 1906 Vuia a devenit astfel un deschizător de drumuri, făcând parte din personalităţile a căror operă aparţine tezaurului ştiinţific al întregii omeniri.

Avionul lui Vuia a fost reconstruit în întregime în mărimea avută şi este expus la Muzeul Aerului şi Spaţiului “Le Bourget” din Franţa.

Prin realizarea sa Traian Vuia a dovedit că România poate merge în fruntea civilizaţiei alături de alte popoare.

Un alt celebru inventator şi realizator în domeniul aeronauticii este savantul român Henri Coandă din Bucureşti care în decembrie 1906 a făcut să se audă zgomotul unui avion cu motor cu reacţie, fără elice, pe un câmp de zbor din apropierea Parisului. Era avionul românului Coandă, recunoscut de elita savanţilor din lume ca părinte al motorului cu reacţie, numit motor turbopropulsor. Este primul avion cu reacţie, tip de avion care abia după 30 de ani, respectiv prin anii 1940, avea să devină cel mai perfecţionat avion din lume.

Henri Coandă devenise astfel prioritar în galeria celor mai renumiţi constructori din lume, alături de românul Traian Vuia. Avionul lui Coandă, denumit “Coandă 1910” este expus la Salonul Internaţional Aeronautic din Paris.

Românii au avut şi revelaţia principiilor tehnice care au dus la străbaterea înălţimilor, revelaţie bazată pe principiul zborului rachetei.

Precursorul acestei miraculoase idei a fost un cercetător din Transilvania, pe nume Conrad Haas – 1509-1579, pionier al tehnicii rachetelor, autorul manuscrisului de la Sibiu intitulat “Despre rachete şi utilizarea lor” destinat construcţiei şi utilizarea rachetelor. Lucrarea prezintă cea mai veche rachetă (cunoscută azi) în care se prezintă racheta în trepte, dotată cu aripioare de stabilizare şi folosirea rachetelor ca mijloc de transport aerospaţial. Se pare că Haas a fost primul care a introdus termenul de rachetă. Este uimitoare ingeniozitatea cu care a preconizat racheta în trepte, prin îmbinarea lor, după principiul utilizat şi în prezent.

Deci prima rachetă cu mai multe trepte a fost inventată pe teritoriul ţării noastre, care deţine astfel prioritate absolută.

Un alt precursor al zborului în cosmos este prof. dr. inginer Hermann Oberth, născut la Sibiu în 24 iunie 1894 şi care a lucrat la Sighişoara, apoi la Mediaş, unde şi-a elaborat opera, considerată în momentul acela o utopie.

Hermann Oberth, fascinat de problema zborului către astre, cercetează teoria lansării rachetelor, mijloacelor posibile de lansare şi în 1921 îşi scrie teza de doctorat pe care o susţine cu succes la Universitatea din Cluj. A urmat apoi plecarea sa în Germania unde şi-a continuat opera începută în România. Opera sa este o fundamentare ştiinţifică şi tehnică a zborului spaţial. Această operă care i-a adus celebritate mondială a fost realizată 90% în ţara de origine România, unde s-a născut, a trăit, a studiat şi a lucrat până la vârsta de 44 de ani.

Românii au provocat întotdeauna legile firii şi de multe ori le-au plătit cu viaţa, dar sacrificiul i-a făcut nemuritori. Românii iubesc deopotrivă pământul şi cerul şi-l scormonesc încercând să le afle secretele. Românul s-a născut cu miracolul invenţiei în sânge, dovadă lucrările sale în acest domeniu. Încă din negura vremurilor din mâinile meşterilor populari au ieşit obiecte de artă unicate în lume şi creaţii în domeniul tehnicii uimitoare. Să amintim doar roata cu palete (în termen originar “roata cu făcaie”), care cu ajutorul apei învârtea pietrele de moară. Această invenţie populară românească este premergătoare cu sute de ani turbinei hidraulice inventată în 1884 de ing. american Pelton.

În mecanica aplicativă a fost de mare răsunet pe plan mondial descoperirea de către ing. Gogu Constantinescu în 1910 “principiul sonicităţii” bazat pe transmiterea energiei mecanice prin vibraţiuni. Totul a plecat de la principiul “compresibilităţii” apei, principiu foarte contestat, deoarece se credea de către oamenii de ştiinţă că “apa este incompresibilă” şi, chiar dacă apa este compresibilă într-un foarte mic grad, această compresibilitate este cu totul neglijabilă. Gogu Constantinescu a demonstrat că această mică compresibilitate nu este neglijabilă şi prin aplicarea sa la diferite aparate şi motoare hidraulice, a avut succes în industrie.

În domeniul extracţiei de petrol România are o prioritate absolută prin inventarea de către ing. Ion Boscan a “instalaţiei de foraje cu prăjini grele proporţionale”. A brevetat această invenţie în România în mai 1934 dar a mai brevetat această invenţie şi în SUA în 1937.

În domeniul medicinii amintim doar doi medici români care prin invenţiile lor au avut prioritate mondială. Este vorba de prof. dr. Păulescu N., care a descoperit insulina în tratamentul diabetului dar care a fost furat cu neruşinare de către doi cetăţeni canadieni în complicitate cu doi laboranţi români. Cei doi canadieni, Banting şi Macleod, au primit premiul Nobel.

Directorul Fundaţiei Nobel cunoscând mai târziu excrocheria făcută a declarat oficial în presa vremii că Păunescu trebuia să primească premiul Nobel, dar că acordarea acestui premiu este ireversibilă.

Un caz de furt de invenţie este acel al prof. Odobleja din Lugoj care a fost “iniţiatorul construirii ciberneticii” ca ştiinţă. Profitând de faptul că Odobleja nu şi-a înregistrat la timp descoperirea la Oficiul de Invenţii, matematicianul american Wiener Norbert s-a declarat părinte al ciberneticii, ştiinţă care a revoluţionat sistemele electronice internaţionale, controlul şi dirijarea rachetelor, a navelor cosmice ş.a.

Spionajul economic şi tehnic şi furtul de idei s-a dovedit încă odată la îndemâna profitorilor.

Talentul activ, sfredelitor în arta cunoaşterii necunoscutului se manifestă din tinereţe la români. Cum altfel se explică excepţionalele rezultate obţinute la Olimpiadele ştiinţifice internaţionale unde elevii români obţin la mai toate olimpiadele cele mai multe medalii de aur, în domenii ca: matematică, fizică, chimie şi electronică. Presa contemporană relevă din plin acest lucru.

Una din cele mai importante invenţii de pe mapamond privind securitatea sănătăţii şi viaţa populaţiilor este “filtrul de apă” din ceramică, unic în lume la performanţele sale, inventat de ing. Dorobanţu, fost cercetător la Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti. Este vorba de un filtru de apă care a devenit o armă perfectă împotriva celei mai periculoase bacterii din lume, “antraxul”, reţinând la filtrare, în proporţie de 99,999 ‰ acest foarte periculos bacil. Filtrul lui Dorobanţu mai reţine în totalitate şi bacilul holerei şi încă vreo câteva milioane de diferite bacterii periculoase.

Un alt român, prof. inginer Adrian Bejan, născut în Galaţi în 1948, a revoluţionat lumea ştiinţifică lansând “Teoria constructală”. Teoria explică perfecţiunea naturii, teorie care reprezintă “instrumentul” care poate fi folosit pentru eficientizarea oricărui domeniu. Pentru descoperirea sa prof. ing. Bejan Adrian a fost onorat şi medaliat cu titluri ştiinţifice şi “Doctor honoris causa” la 11 universităţi din lume fiind foarte apreciat pentru cercetările sale în domeniul energiei termice şi al mecanicii fluidelor.

În încheiere se poate reaminti sintagma că românul s-a născut cu miracolul inventicii în sânge.

Să-l reamintim pe celebrul inventator român Henri Coandă, care şi astăzi este considerat ca cel mai celebru inventator din lume, care de o viaţă a avut prioritatea de a inventa primul avion cu reacţie din lume, cu 40 de ani înaintea altora şi a mai avut la activul său peste 260 de invenţii şi 700 de brevete.

Moto: “Ce onoare ar avea omenirea dacă ar exista mai multe naţii care să-i fi adus – faţă de numărul de locuitori – atât cât i-a adus naţiunea română în ultimii 120 de ani”. H. Coandă.

Realizat de Cpt. C-dor de Av. (R) Curuţă P.