Reşiţeanul Alexandru Dan – legendă vie a gimnasticii româneşti

În 26 iulie 2017 se împlinesc 110 ani de când s-a născut Dan Alexandru care datorită rezultatelor obţinute în viaţă, zeci de medalii de aur şi argint, sute de diplome, precum şi prin participarea sa la numeroase concursuri de gimnastică, naţionale şi europene, precum şi la J.O. Prin toate este recunoscut azi ca cel mai bun gimnast român al tuturor timpurilor.

Se cunoaşte faptul că gimnastica se află la ora actuală printre primele activităţi sportive, ca popularitate din cauza frumuseţii sale, a spectacolului precum şi exerciţiile complexe care o compun.

Românii apreciază în mod deosebit această ramură sportivă.

Reşiţenii se pot mândri cu faptul că au contribuit atât în trecut cât şi în prezent la dezvoltarea impetuoasă a gimnasticii româneşti dar şi internaţionale.

În oraşul de pe Bârzava practicarea în mod organizat a gimnasticii datează din anul 1876 când a luat fiinţă „Societatea de Gimnastică”, organizaţie ce a fost întreţinută de către salariaţii uzinei reşiţene. Această societate avea bază materială proprie (sală, aparate, vestiare) precum şi antrenori. Iniţiatorii acestei asociaţii sportive au fost: fraţii Moraru, Kracs, Moiceanu şi alţi iubitori ai gimnasticii.

Într-un timp relativ scurt au apărut şi rezultatele aşteptate.

Pe plan naţional Federaţia Română de Gimnastică a fost înfiinţată în anul 1906 afiliată după un an Federaţiei Internaţionale.

Banatul Montan era ocupat temporar de Austro – Ungaria.

După primul război mondial partea estică a Banatului istoric a revenit României.

În anii ce au urmat, gimnastica reşiţeană a avut o evoluţie ascendentă. Printre gimnaştii reşiţeni s-a remarcat exemplar reşiţeanul Dan Alexandru, făcând parte dintr-o echipă valoroasă alcătuită din: Francisc Drăghici, Andrei Kerekeş, Gheorghe Ciocănel, Nicolae Borceanu şi alţii. Dintre toţi aceştia au reuşit performanţa să participe la J.O. din 1936 de la Berlin doar Dan Alexandru şi Francisc Drăghici.

Peste ani, au mai participat şi alţi valoroşi gimnaşti români la J.O. continuând astfel activitatea rodnică a predecesorilor săi.

În anul 1912, când Dan Al. avea doar 5 ani, gimnastica reşiţeană prindea aripi. Dan Al. urma în acest timp cursurile şcolare din Reşiţa, dar făcând în paralel şi primii paşi în cariera sa sportivă.

În cadrul uzinei reşiţene funcţiona Societatea Sportivă care, pe lângă fotbal şi atletism mai cuprindea şi o secţie de gimnastică.

Dan Al. s-a înscris la secţia de gimnastică, făcând antrenamente intense, fără întrerupere, ajungând ca în decursul anilor să devină un gimnast foarte apreciat. Peste trei ani conducerea Asociaţiei Sportive l-a numit antrenor.

După o perioadă de timp, împreună cu câţiva oameni de bună credinţă, s-a hotărât să înfiinţeze o secţie de gimnastică nouă unde să se antreneze şi băieţi şi fete.

Activitatea sportivă a lui Dan Al. s-a întrerupt doi ani, prin plecarea sa la stagiul militar. Între timp, secţia de gimnastică a ieşit de sub tutela uzinelor reşiţene, devenind secţie autonomă.

După reîntoarcerea din armată şi-a reluat activitatea de organizator şi de antrenor, dar nu şi-a întrerupt nicicând antrenamentele sale personale participând la concursurile naţionale dar şi în afara graniţelor ţării.

În 1936, a avut marea şansă de a participa la Olimpiada de la Berlin. Dan Al. a avut atunci un mare succes moral fiind mândru că a putut realiza ceva mai deosebit atât pentru România cât şi pentru reşiţenii săi, cu toate că echipa română de gimnastică, a avut o participare modestă.

Primele medalii olimpice la gimnastică pentru România le vor câştiga fetele, peste două decenii (Sonia Iovan la Melbourne – 1956) iar băieţii cu mult mai târziu. Echipa masculină de seniori va ocupa locul III la J.O. de la Atena – 1984.

În clasamentul medaliilor pe naţiuni România a ocupat locul al 25-lea.

Până la schimbarea regimului politic din 1944, Dan Al. a fost antrenor al secţiei de băieţi şi fete.

Fiind de origine etnică germană, în primăvara anului 1945, din ordinul autorităţilor locale a fost dus la munca de reconstrucţie din Uniunea Sovietică. Pasionat de gimnastica sportivă a continuat şi acolo antrenamentele, în limita puţinului timp liber, de care dispunea. În acest scop şi-a în lagărul în care era repartizat, câteva aparate pentru gimnastică. Pentru dibăcia şi perseverenţa executării exerciţiilor aferente, a fost apreciat chiar şi de conducerea locală rusească.

După 5 ani, cât a stat în lagărul de la Inakievo, s-a întors în ţară.

Federaţia română care ştia de el şi de faptul că era foarte pregătit l-a numit antrenorul României la băieţei.

În această calitate, timp de 8 ani, a contribuit intens la ridicarea gimnasticii româneşti.

În anul 1958, la vârsta de 51 de ani, s-a retras din calitatea de antrenor, dar a continuat să funcţioneze ca arbitru federal până în anul 1962 când a fost pensionat.

Pentru Dan Al. acesta a fost un an de bilanţ în activitatea sa sportivă desfăşurată pe durata a 53 de ani, răsplătit cu 65 de medalii, urcând tot de atâtea ori pe podiumul învingătorilor.

Pentru rezultatele sale deosebite în sport i-a decernat de către M.S. Regele Carol al II-lea „Meritul Cultural pentru sport clasa a II-a” (8 iunie 1938), distincţie regală instituită în 1931.

Trebuie menţionat faptul că pe durata întregii sale activităţi sportive a fost sprijinit cu multă grijă de către soţia sa care şi ea era o pasionată gimnastă, având şi ea câteva succese la gimnastică feminină.

După pensionare Dan Al. a dus o viaţă ordonată, fără a renunţa complet la exerciţiile sportive.

Adversar declarat al fumatului şi al băuturilor alcoolice, făcea în fiecare dimineaţă câteva minute gimnastică la aparatele montate la el în locuinţă. Continua cu o plimbare prin grădina din preajma case. Urmărea mereu emisiunile sportive la televizor.

Principala sa distincţie era însă jocul de biliard. Şi-a construit singur o masă de biliard la care invita prietenii şi cunoscuţi la o mică întrecere.

În comportamentul său era de o modestie lăudabilă. Întrebat uneori despre succesele sale, repurtate de-a lungul carierei, răspundea că „ inima i-a fost numai pentru sport şi familie”. Nu a regretat nimic din cea ce a făcut în viaţă. Familia, oraşul şi ţara i-au fost priorităţile de cetăţean onest.

Pe drumul consolidat de reşiţeanul Dan Al. au păşit mai târziu şi alţi gimnaşti merituoşi. Nume precum Ioan Checicheş (olimpic în 1976), Marius Tobă participant la J.O. din 1988, Marius D. Urzică (J.O. 1966 şi 2000), Flavius Koczi, Daniel Rădeanu, sunt nume cunoscute în Banatul Montan. La Reşiţa în anul 1984 a luat fiinţă „Centrul Naţional de pregătire pentru juniori şi tineret” care a beneficiat de colaborarea cu marele campion român Dan Grecu în calitate de antrenor. Merită amintit că în oraşul nostru s-a antrenat multă vreme Marian Drăgulescu şi alţii.

În ziua de 6 iulie 2002 viaţa lui Dan Alexandru s-a stins. A trăit 95 de ani.

Pe măsură se scurge numele lui Dan Alexandru este amintit din ce în ce mai rar.

În 2013 Dan Alexandru a fost propus „Cetăţean de Onoare al Municipiului Reşiţa” ca răsplată pentru meritele sale sportive.

A fost şi va rămâne cel mai mare gimnast al României. Mă mândresc cu faptul că l-am cunoscut personal într-o perioadă îndelungată şi am participat la propunerile pentru acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Reşiţa”.

De acum se pune fireasca întrebare: e mult? e puţin ce a făcut într-o viaţă gimnastul Dan Alexandru?

Zic că e foarte mult. Dacă se ia în consideraţie numai cei 8 ani de zile cât a fost „antrenorul principal” al lotului naţional al gimnasticii româneşti şi dacă reflectăm şi asupra faptului că deşi era de etnie germană, gimnastul Dan Alexandru a trăit ca un bun român până la moarte.

Toate aceste trăiri îl îndreptăţesc pe Dan Alexandru la titulatura de „legendă vie a gimnasticii româneşti” şi îi motivează aşezarea sa în „Galeria marilor personalităţi ale României”.

Reşiţa, 14 mai 2017

Curuţă Petru