Cine caută găseşte

Drama actuală a României continuă să determine cele mai avizate personalităţi să-i caute în profunzime rădăcinile şi să le discute. Avem astfel volumul unui redutabil scriitor, cu incitantul titlu Idealul valah, apărut la prestigioasa editură Contemporanul. Întreaga patologie socială a românilor este pusă de Horia Vicenţiu Pătraşcu sub semnul absenţei unui ideal mobilizator, cum am avut în momentele aurorale ale istoriei noastre moderne, a ultimelor două secole mai ales.*) Erudiţia şi o profundă conştiinţă a valorilor, proprii autorului, fac ca analiza să capete şi o adevărată autoritate intelectuală, cu atât mai convingătoare. La un remarcabil nivel academic sunt diagnosticate principalele deficienţe şi neîmpliniri ale societăţii noastre recente (1-2 generaţii). Cititorul neutru are aşadar o dificultate de percepţie în plus, atunci când întâlneşte, e drept, nu frecvent, anumite… sincope de interpretare.

Unul din aspectele evoluţiei societăţii noastre pe care o deplânge autorul, în primă instanţă, este emigrarea populaţiei, în proporţii care depăşesc nivelul normal, al căutării unor avantaje materiale imediate. Ea este amplu disecată atât în Introducere (o prezentare-sinteză a lucrării), cât şi în cuprinsul cărţii. Sunt trecute în revistă psihologia românilor, istoria, geografia lor, hegemonia (?!) occidentală, mai puţin cea orientală, doar factorul declanşator este trecut sub tăcere. În speranţa nebăgării de seamă poate, printre atâtea docte argumente? Ei, să nu fim maliţioşi, urmărind nodul în papură. Este, totuşi, vorba de marea mineriadă din iunie 1990, cu aplicaţii ale autorităţilor prelungite până în iulie (arestări, bătăi, chiar torturi, zice-se că şi morţi). În perioada imediat următoare au părăsit ţara 8000 (opt mii!) de tineri, dintre cei mai buni, îngroziţi de teroarea „de partid şi de stat” la care s-au pomenit expuşi. Cum ar fi evoluat România, dacă aceştia ar fi preluat idealurile (!) Revoluţiei, beneficiind şi de puternica susţinere şi admiraţia Occidentului? Le-au „preluat”, respectiv compromis, alţii, deturnând-o de istov… Desigur, ar fi plecat oricum în acel prim an de libertate, dar câteva sute, hai – o mie, o mie jumate. Nu 8 mii! Altfel am fi vorbit acum despre „Idealul Valah”, asta-i sigur. Fenomenul „hemoragiei creierelor” cunoaşte o intensificare dramatică în ultimii ani, de instaurare implacabilă a acaparării statului de către acelaşi partid, purtător al germenilor/genelor totalitarismului. Autorul caută în continuare explicaţii în dedesubturile psihologiei sociale şi în declinul (post-)postmodern al Occidentului. Am uitat să precizăm subtitlul cărţii, Sondări în psihologia abisală a poporului român. Cauzele principale (s-au mai adăugat şi altele, desigur) – linişte, ca şi cum am vorbi despre Patagonia.

Un alt motiv al impresionantului lamento critic semnat de HVP este prestaţia sub orice critică a „elitei”, a „intelighenţiei”, a „clasei intelectualilor” naţiei. Reproşul şi acuzele aferente sunt adresate sistematic unei „anumite părţi” a acestei categorii, în care de bună seamă d-sa (şi nici, eventual, cei din… preajmă) nu poate fi inclus. În special „Neimplicarea intelectualilor este, nu mai e nevoie să o spun, responsabilă pentru prezenta penurie de ideal.” (pg. 18). Oarecum de mirare, deoarece aceia chiar s-au implicat în anii dificili 1990-2000 şi următorii, ceea ce i-a costat contestări similare de la toate nivelurile sociale, inclusiv titulatura pretins infamantă „intelectualii lui Băsescu”. Îndeobşte cunoscuţi ca „boierii minţii” (S.A. Matei), este vorba de Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici mai ales, cărora li se adaugă Mircea Cărtărescu, apoi Lucian Boia şi ocazional alte câteva nume prestigioase. Motivul principal al antipatiei faţă de „boierii…” intelectuali menţionaţi – nemărturisit şi evitat cu grijă – a multor segmente ale societăţii noastre este orientarea lor de dreapta şi detaşarea lor netă faţă de orice formă de oportunism ieftin.

N.b. 1- Pretenţia că împărţirea stânga-dreapta este depăşită este o altă periculoasă inovaţie a „noii ordini” „corecte” politic, destinată emasculării conştiinţei cetăţeneşti îndeobşte. Eşichierul german păstrează liberalii FDP (liberi), pe social-democraţi SPD şi pe socialiştii propriu-zişi, supranumiţi „Die Linke” (stânga). Toţi aceştia comunică şi la nevoie îşi dau mâna, când interesul general o cere. Noi suntem surzi la aşa ceva şi ne lăsăm antrenaţi în hârâieli utile doar unora…, nu mulţi.

N.b. 2- Luarea în vizorul armelor polemice a câtorva nume deja consacrate ca ţinte predilecte în spaţiul nostru public face recognoscibile „alte părţi” ale „clasei…” susmenţionate, de prestigios nivel al orizontului şi al condeielor, de unde se reiau periodic incriminările pe aceleaşi câteva direcţii. Unul, demn de altfel de toată admiraţia, este grupul reunit sub egida „Contemporanul. Ideea europeană”. Neputinţa punerii împreună a atâtor energii selecte şi cantonarea disensiunilor (tradiţionale, endemice, e drept) în puţinele argumente care îi/le despart, mai cu seamă în vremuri de criză naţională, e de natură să uimească, să îngrijoreze orice spirit cât de cât conştient şi preocupat de soarta românilor.

În mod similar, parcurgând alte şi alte neîmpliniri ale „idealului valah”, cititorul este captivat de acribia diagnozelor şi conformitatea argumentelor, cele mai multe adeverindu-i propriile suferinţe, pe care nu le-a putut sintetiza şi formula singur. Unele, argumentele, avându-şi surse prestigioase, pornind de la D-tru Drăghicescu (1907) sau C-tin Rădulescu-Motru (1911 şi urm.). Într-un târziu, în procesul lecturii se insinuează încă o… de neînţeles omisiune. Cu toată admiraţia, simpatia şi respectul, ea nu poate fi considerată întâmplătoare, cum poate s-ar dori. (N.b.- Aceeaşi omisiune poate fi întâlnită şi în unele pagini, atractive de felul lor, din Contemporanul. Ideea europeană – v. de ex. nr. 4/ 2018).

Un cititor mai intransigent s-ar putea mira de câte contorsionări savante, risipă de erudiţie şi talent al reinterpretării faptelor se fac pentru a disimula în ceaţa abundenţei verbale crimele fondatoare ale furtului Revoluţiei: cei 1400 de morţi necesari propriei „legitimări” şi reinstituirii terorii de către eşaloanele II şi III ale PCR şi Securităţii, reuşind deturnarea evoluţiei istorice a României în ultimii 28 de ani. Nici o vorbuliţă în atâtea texte remarcabile despre Ion Iliescu şi ai săi şi atâtea evenimente imposibil, la urma urmei, de uitat… Imposibil, de fapt, de escamotat sub preşul istoriei. Ele s-au constituit într-un păcat originar al Marelui Eveniment revoluţionar şi e de sperat că penitenţele sociale actuale vor contribui la răscumpărarea lui. Exerciţiul interpretativ din finalul cărţii (art. 19 noiembrie 2015…) „e admirabil,… putem zice, dar…” atât.

Ce a urmat, dezarticularea şi distrugerea ulterioare ale tuturor iniţiativelor, a industriei, agriculturii şi silviculturii, a culturii şi învăţământului, a sănătăţii şi justiţiei, a moralului şi încrederii locuitorilor şi-ar găsi suficiente explicaţii şi temeiuri la îndemâna sociologilor, politologilor, analiştilor etc. Atribuirea cauzelor acestor nenorociri, în întregime sau parţial, unei mâini de intelectuali, oricât de eminenţi, dovedeşte cel puţin lipsă de bună credinţă, dublată de cecitate social-politică… interesată. Că cineva poate considera eficienţa publică a unui grupuscul – mai mare decât cea a aparatelor de propagandă exersate în decenii de manipulare este o presupunere cel puţin absurdă. Nu poate servi decât la menţinerea unei disensiuni lamentabile, cum spuneam mai devreme, între diferite segmente ale societăţii. Unde n-au reuşit în mai multe intervale/ campanii electorale atâtea formaţiuni politice de dreapta şi organizaţii ale societăţii civile să schimbe semnificativ mentalitatea electoratului captiv al momelilor publice nedemne, ar reuşi câţiva – cel mult câteva zeci de intelectuali? Autori, aceştia, ai unor publicaţii pe care „cine le citeşte?”. Întrebări retorice, din fuga condeiului.

„Cenaclul Flacăra şi Păltinişul se constituie în adevărate debuşee de energii care, altfel descătuşate, altfel canalizate, ar fi putut duce la o mişcare intelectuală şi artistică cu adevărat rezistentă faţă de regimul ceauşist şi ar fi pregătit România cu mult mai bine pentru ce va urma după căderea acestuia.” (pg. 198). Nu este, iată, singurul loc în care acuitatea unor observaţii de principiu se poate întoarce asupra emitenţilor, căci implicaţi ei înşişi. Cu deosebirile de rigoare faţă de acele timpuri, s-ar găsi bune temeiuri de a coordona şi pune împreună lăudabilele calităţi şi eforturi şi ale „cenaclurilor” actuale, în slujba încă unei ieşiri (salvări?) din criză, din mare suferinţă a întregii societăţi româneşti la 100 de ani de la Marea Unire. Altfel, vom putea vorbi despre „Neantul valah” în următorii ani. Iar noi idealuri s-ar putea înfiripa din toate aceste suferinţe.

Un îndemn care ar putea fi desprins la finalul prodigioasei analize, adresat poporului român, este adagiul evanghelic „caută şi vei găsi” (v. Mat. 7., Lc. 11: „căutaţi şi veţi afla”). Adică, în cazul de faţă, ieşi din starea de placiditate cetăţenească, incluzând nepăsarea electorală etc. Pentru început, scutură-te de paraziţi, „iar celelalte ţi se vor adăuga ţie” (v. Mat. 6, Lc. 12: „toate acestea se vor adăuga vouă”).

Sunt acestea impresii disparate, la lectura unei cărţi – cum spuneam – incitante, menite mai ales să menţină viu interesul cititorului faţă de drama comună, cu nuanţe tragice, aflată în derulare sub ochii noştri.

Reşiţa, apr.-mai 2018.

Anton Georgescu

*) Horia V. Pătraşcu, Idealul valah, Ed. Contemporanul, Bucureşti 2017, (376 pag.).

P.S. – Este notabil îndemnul la anularea „în massă” a buletinelor de vot, ca protest faţă de întreaga clasă politică (în cap. IV. Jurnal socio-politic, art. 6 dec. 2009… şi 9 dec. 2009…). Fără a le cunoaşte, am lansat şi noi acest apel (v. art. Hibernare electorală, în Prisma nr. 22/ dec. 2016 – ian. 2017 şi în 22 nr. 8/ feb.-mrt. 2017). Reluăm acum. Cei care „n-avem ce alege”, mergem la vot şi ne anulăm buletinul cu 2-3 ştampile sau scriind pe el lozinci (civilizate!) de protest civic. Dacă se adună astfel mai multe sute de mii, poate 1-2 milioane, aceste contra-voturi nu mai pot fi neglijate/ sfidate de către demnitarii vânduţi, fie şi numai din pricina efectului lor în mediile internaţionale.