Prisma » Naţional » Pe scurt, 12 septembrie 2012

Pe scurt, 12 septembrie 2012

  • Rata anuală a inflaţiei a crescut la 3,88% în luna august 2012, de la 3% nivel înregistrat în luna anterioară, potrivit INS
  • Potrivit INS, PIB-ul a crescut, ca serie ajustată sezonier, în trimestrul II din 2012, cu 0,5% faţă de primul trimestru al anului. În acelaşi timp, a crescut şi ca serie brută, cu 1%, faţă de aceeaşi perioadă a lui 2011
  • Domnul Andrei Marga este preşedinte al Institutului Cultural Român
  • Mihai-Răzvan Ungureanu, copreşedinte al Iniţiativei Civice de Centru Dreapta, a fost ales, vineri (7 septembrie), în cadrul Convenţiei Naţionale extraordinare a Partidului Forţa Civică, în funcţia de preşedinte al partidului
  • „Turismul inovativ – o nouă viaţă pentru zonele rurale” este tematica viitorului Congres European de Turism Rural (ECRT) ce va avea loc, în perioada 7-10 octombrie, la Piatra Neamţ
  • În perioada 14-16 septembrie se desfăşoară la Sibiu conferinţa Comitetului Militar al NATO
  • Conform calendarului Comisiei Europene pentru săptămâna 10-16 septembrie, Preşedintele României Traian Băsescu se întâlneşte vineri, 14 septembrie, la Bruxelles, cu preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Durao Barroso şi cu Viviane Reding, vicepreşedinte al CE şi comisar pentru justiţie, la două zile după ce Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a discutat ultimele evoluţii politice din România.
  • Clădirile instituţiilor publice sunt un nou obiectiv de eficienţă energetică urmărit de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului spre finanţare din fonduri europene. Este vorba de clădirile spitalelor şi ale unităţilor şcolare din centrele urbane.
  • Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) aminteşte potenţialilor beneficiari că 21 septembrie 2012 este termenul limită de depunere a cererii de plată aferentă anului 2012, în cadrul “Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate”, finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
  • Rovana Plumb a semnat ordinul referitor la stabilirea criteriilor de identificare a pădurilor virgine în contextul protocolului de colaborare deja existent dintre Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Organizaţia WWF România, acesta fiind primul dintre obiectivele stabilite la semnarea acestui protocol.
Spread the love


Scrieti un comentariu