(In) Justiţiara politică

Că politica e mai aproape de curvăsăreală decât de frecventarea vreunei academii de dans şi bune maniere o ştie mai toată lumea. Aşa că nu prea înţeleg ce nu înţeleg indignaţii ce comentează frăţia politică din jurul membrilor de partid ridicaţi de procurori. Nu a fost evident în ultimii ani că legea e doar pentru plebe? Că aplicarea ei în cazurile ce frizau mai mult sau mai puţin înalţi demnitari este aproape imposibilă în România? N-o spun doar eu sau un cor întreg de frustraţi ce n-au reuşit să se pricopsească subtilizând banul public. O spun rapoarte ale specialiştilor din Uniunea Europeană. Vezi aici şi motivarea pe amânarea aderării României la Schenghen. Iată în continuare, un scenariu pe care îl vedem pus în scenă permanent după 1989.

Cetăţeanul Popescu are o mare dorinţă de a parveni, dar şi un perfid simţ civic. Trebuie domnule, să se ocupe cineva şi cu politica în ţara asta! Popescu se apucă de treabă. N-are nevoie de un dezvoltat simţ oratoric, dar nu strică. Dă din coate, cumpără şi vinde conştiinţe, promite marea cu sarea, îşi pierde total simţul onoarei şi în cele din urmă ajunge unde şi-a propus. Are o funcţie politic-administrativă. De-acum are deja o gaşcă. Dacă n-are, musai şi-o formează, deoarece fără electorat nu mai pupă un mandat. Începe perioada de acumulare. Trafic de influenţă, numiri ale membrilor găştii în funcţii călduţe şi bănoase, îmbogăţire prin orice mijloace, mai ales neortodoxe. Averii sale i se aplică soarta lui Făt Frumos: creşte într-un an cât a prostimii într-o viaţă. Devine obligatoriu, stâlp al partidului din care face parte. De-acum poate avea probleme „politice”. Adversarii, aflaţi ei la putere acum, fac presiune ca justiţia să-i ia la scărmănat pe corupţi. Evident că pe cei din partidul oponent. Popescu este săltat de procurori. Partidul e cu el. Stâlpul partidului este declarat „victimă politică”. Scenariul continuă dar, deja mi-e scârbă. Tare mi-e teamă că vom defila ani buni de-acum încolo cu toţi ioneştii şi popeştii, constituţional săltaţi, cercetaţi, eventual judecaţi şi apoi, fireşte, eliberaţi.

Pentru a respecta în totalitate adevărul, există şi excepţii în peisajul politic românesc. Din păcate, ele nu fac decât ceea ce face o excepţie: îl confirmă pe Popescu.

Dan Popoviciu