A cui e răspunderea

Ascultaţi, din nou, câteva cuvinte despre “puterea celor fără de putere” (Václav Havel).

A fost făcut nu demult un apel de la cel mai înalt nivel la repontenţarea societăţii civile, a segmentelor ei cele mai conştiente şi de elită. Atitudinea cetăţenească nu este apanajul nici unui fel de elite, dimpotrivă, civilizaţia presupune implicarea generală, a tuturor indivizilor din Cetate; iar civilizaţia presupune democraţie.

Este posibil ca societatea românească în ansamblu să constate încă odată cât de necesară este vocea societăţii civile, în permanenţă, dar mai cu seamă în situaţii dificile, de criză, precum cea pe care o traversăm, alături de alte ţări de altfel. Acum, când cuţitul e la os, este îndreptăţită ieşirea în stradă cu o varietate impresionantă de doleanţe, însă trebuie să recunoaştem că nu e obligatorie. Ar fi fost însă de dorit o serie de alte ieşiri în stradă de-a lungul timpului, când anumite măsuri ale puterii, respectiv atitudini şi reacţii ale opoziţiei şi altor parteneri de dialog politic (sindicate, ong-uri…) nu au fost adecvate bunului mers al societăţii. Opinia publică are desigur obligaţia (!) să fie vigilentă şi (re)activă tot timpul, nu doar atunci când ponoasele s-au adunat insuportabil şi la fel au această obligaţie diverse segmente sociale, fiecare cu nevoile lui. Corecţiile trebuiau făcute punctual pe traseu, iar situaţia generală s-ar fi ameliorat din mers.

Cu siguranţă, clasa politică, parlamentul, preşedintele, guvernul, administraţiile locale oferă nenumărate motive de contestare, nu de azi, de ieri. Este nevoie însă ca cei mulţi să conştientizeze, că au contribuit din plin la asta şi să facă eforturi susţinute de a corecta, de a îmbunătăţi prestaţia întregului corp social. Democraţia reclamă asemenea eforturi, ea nu constă doar în posibilitatea de a împroşca cu invective spaţiul public: libertatea este altceva şi nu o au decât cei vrednici de ea.

Nu are sens să te revolţi în grup faţă de politicieni, dacă de 22 de ani am trimis în parlament tot felul de nechemaţi, de la ofiţeri superiori de Securitate la sportivi, cântăreţi, apoi panglicari şi demagogi de tot soiul; incompetenţi şi ne la locul lor în cea mai mare parte. Căci noi i-am trimis, cu votul nostru, într-o ve-selie, hlizindu-ne parşiv şi păgubos în dosul uşii. Noi i-am votat şi i-am susţinut bucuroşi de pagubă, într-o sarabandă nepatriotică a inconştienţei, a încăpăţâ-nării retrograde şi a refuzului de a percepe semnele vremii şi ale bunului simţ. Acum, ba chiar de două decenii, culegem roadele, căci orice distracţie costă.

“Elitele societăţii civile” “s-au retras în cochilie” şi datorită marginalizării lor în favoarea avalanşei de învârtiţi ai tranziţiei şi scamatori social-politici, ţepari, tunari, mari şi mici, şi datorită coborârii inadmisibile a nivelului actului politic, până la cel al lopeţii cu noroi şi al corupţiei, într-un dezmăţ al matrapazlâcurilor antipatriotice, care au făcut întâi aerul vieţii politice irespirabil, iar în final pe cel al întregii ţări, la toate nivelurile societăţii. Erau depăşiţi, ce-ar mai fi putut ei face?

“Jos Guvernul”, “jos Parlamentul”, “jos Băsescu” poate suna bine pentru unii, doar că nu se poate fără nici unii dintre ei, nici fără clasa politică, oricât de mizerabilă şi lipsită de onoare ar fi. Oricât ar fi ei goniţi de protestatari, “fără politicieni”, “nu politizăm Piaţa”… Şi la Parlament şi la Guvern trebuie puşi alţii în loc, ceea ce îşi dă seama şi ultimul demonstrant protestatar din pieţele ţării (pancartele cu “Vrem Monarhie” sună trist, mai ales celor care-şi amintesc de hăituirea josnică a Majestăţii Sale pe străzile Patriei, în primii ani ’90, de către urmaşii “minerilor”, proaspăt scăpaţi la democraţie). Pot fi puşi alţii în loc, cu toate că momentul ales nu (mai) e bun, mai ales după ce vreo 2 ani au fost respinse diverse alte ocazii de dialog şi înţelegere, cu compromisurile de rigoare. Iar interesul ţării trebuie să coboare din gura demagogilor până în conştiinţa lor, iar aceasta trebuie să existe. Oferta disponibilă nu pare să schimbe ceva din ce ştim deja, iar schimbarea clasei politice e mult mai dificilă şi de durată, până şi decât un întreg ciclu electoral. Efortul ne revine şi nouă, societăţii civile, ba chiar cea mai mare parte a lui, căci noi va trebui să-i schimbăm; ei nu se vor schimba de la sine, deoarece nici nu vor, dar mai ales nu pot să se schimbe, chiar dacă ar vrea.

Trebuia demult ieşit în stradă, aşadar, pentru obiective punctuale, nu ne cereţi să le enumerăm, le-am tot arătat până la saturaţie şi la exasperarea unor conlocutori… Nu se poate ca întreg electoratul să asiste pasiv la nesocotirea referendumului în care s-a votat cu 84%, respectiv 77% reducerea parlamentarilor! (N.b. – Este mai importantă reducerea la 300 de parlamentari, decât parlamentul monocame-ral, acesta este chiar de nedorit în democraţia noastră. Reducerea numărului lor la 300 se poate face prin lege, pe când renunţarea la bicameralism doar prin Constituţie). Este inadmisibilă încălcarea – asta da, încălcare flagrantă – a Constituţiei, prin care aleşii nu ţin cont de voinţa întregului popor, cu privire la propriul lor statut, acordat chiar de popor! Au lipsit televiziunile-vuvuzele? Ele sunt fermentul esenţial al conştiinţei publice româneşti? Mai era nevoie de intervenţia vreunui FMI, sau CE, sau NATO (concomitent cu eliberarea de ele, “jos FMI” etc., cu cărămida în piept)? Cine este suveran în ţara asta? Poate aşteptam să se autosesizeze Curtea Constituţională, în atotputernicia ei? Timpul nu va rezolva de la sine niciodată toate aceste anomalii… şi încă vreo câteva. Şi nici vreun “tătuc” providenţial şi nici vreo “Sublimă Poartă” (post)modernă, care ne monitorizează. Iar fiindcă veni vorba: absenteismul electoral nu e o formă de protest civic, ci indolenţă civică, nu rezolvă nici el nimic, ci măreşte frustrarea simţului de apartenenţă la Cetate. Aşadar, a cărei părţi e răspunderea, în situaţia noastră şi, deci, căreia i se va cere socoteală? Şi cum?

Reşiţa, ianuarie 2012 – A. Georgescu