Prisma » Civica » România cea de toate zilele

România cea de toate zilele

Cu puţin timp în urmă, Marius Oprescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt, rulând pe un drum judeţean a lovit o căruţă cu o maşină performantă achiziţionată pe bani publici europeni (pentru că banul public suportă orice). Nefericitul eveniment a dus la decesul unuia dintre ocupanţii atelajului. Întreaga operaţiune a fost coordonată de managerul Spitalului Judeţean Olt, spital care se află sub tutela Consiliului Judeţean. Acest manager a venit în puterea nopţii ca să participe la recoltarea probelor de sânge a conducătorului auto care-i este şef şi prieten, după cum afirmă chiar acest director de spital. Ce băiat de treabă! Şi pardon, gurile rele spun că a fost prezent şi şeful poliţiei, alt băiat de omenie!

Desigur, dacă veţi avea nefericita ocazie (Doamne fereşte!) să vă accidentaţi în acest judeţ celebru, managerul spitalului va veghea la căpătâiul vostru. Excesul de zel al acestui servitor public a mers chiar mai departe, a făcut toate diligenţele pentru a dovedi că „mortul este vinovat”. A intrat în tradiţia românească acest „izvor de înţelepciune”. Au luat accidentatul (azi decedat) şi l-au plimbat ca pe „domnul Lăzărescu” între Slatina – Bucureşti şi retur. Până la urmă acesta şi-a dat duhul neţinând seama de încurcăturile pe care i le provoacă vicepreşedintelui. A plecat în lumea celor drepţi trimis acolo de către o haită de nedrepţi.

Nimic surprinzător, suntem obişnuiţi cu acest mod de abordare, slugărnicia instituţională se manifestă doar în cazul în care este vorba de ştabi. Pe vremuri li se spunea „mare goangă la partid”. Foarte potrivită această denumire. Numai că „goanga” s-a lovit de un doctor legist care n-a răspuns „chemării sistemului”. Acest domn nu înţelege să se „alinieze”. Chiar dacă ştie că începând de azi zilele lui devin negre. Sistemul nostru nu te iartă. Dacă eşti drept te fac imediat nebun şi tot ce e necesar ca să te discrediteze. În lumea noastră (a lor) nu ţi-e permis a fi drept. Medicul cel drept a fost ameninţat pe faţă, cu tupeu neaoş-tradiţional, fără menajamente. În momentul în care doctorului legist i-a fost interzis accesul la documentele medicale, acesta a sunat la numărul de urgenţă, la 112. De voie, de nevoie, unele instituţii au răspuns, că ce să facă? Ştirea a fost preluată de presa centrală, că altfel totul era rezolvat şi îngropat. Numai cine nu trăieşte în România pune sub semnul întrebării aceste practici. Cine trăieşte aici ştie că „întotdeauna se poate şi mai rău”.

Scandalul a escaladat pentru că martorii susţin că vicele era sub influenţa alcoolului. El refuzase să sufle în aparatul poliţiei la locul accidentului, dar s-a supus recoltării sângelui la spital. Toată presa a muşcat nada aruncată de cei implicaţi având impresia că altă persoană a dat sânge pentru analize. În acest sistem putem să fim convinşi că sângele corespunde, la nevoie au fost înlocuite toate flacoanele, probă şi contra-probă, după ce vicele s-a trezit din aburii alcoolului. Asta înseamnă că se poate orice! Din momentul în care acestea au fost mătrăşite, nu s-au recoltat conform protocolului, vicele nu mai are nicio răspundere. În compensaţie probabil că va fi diminuat salariul unei asistente. Mascarada cu recoltarea probelor biologice, care să confirme că vicele este cel care a dat sângele, este praf în ochii presei. Aceştia fac treabă ca lumea, nu jumătăţi de măsură. Dacă a fost necesar au schimbat sângele când trebuie şi cum trebuie. Se pricep, sunt profesionişti, mai presus de orice bănuială. Oricum, poporul ăsta de mult nu mai are încredere în profesionişti şi-n instituţiile lor. Toată lumea ştie că „aşa merge” şi se bucură când „unul drept” le strâmbă direcţia. Apoi toate intră iar pe registrul „aşa merge”.

Transparenţa instituţională trebuie să fie una dintre cele mai importante deziderate ale noastre. Până acum am făcut foarte puţin pentru a duce ţara asta străvezie la transparenţă. Când informaţiile publice vor deveni obligatorii în orice ipostază, când tot prostul poate participa, verifica şi observa orice demers care-l priveşte pe el sau comunitatea, alta ar fi Românica noastră. Instituţiile noastre se ascund după secretul comunist patriotard ca să-şi disimuleze neprofesionalismul şi fărădelegile. Pentru cine lucrează ei, pentru noi? Nicidecum, este foarte clar, ei lucrează tot pentru ei! După descentralizarea instituţiilor conduse de la centru, vă imaginaţi cum vor funcţiona acestea conduse de către preşedinţi şi vicepreşedinţi neaoşi, oameni ai locului?!

Vlada Vişatovici



Scrieti un comentariu