Prisma » Ştiinţă » Sub-Biosfera 2

Sub-Biosfera 2

Phil Pauley, un designer cu sediul la Londra, a prezentat viziunea sa pentru Sub-Biosfera 2, un habitat subacvatic auto-sustenabil, conceput pentru aquanauţi, turism şi cercetări oceanografice, precum şi găzduirea pe termen lung a oamenilor, plantelor şi animalelor. Dacă acest lucru sună ca un concept familiar, este pentru că sistemul lui Pauley se bazează pe succesul proiectului Biosfera 2, un sistem ecologic închis, construit de om în Arizona, care a fost folosit de către cercetători pentru a explora posibilitatea de a trăi îndelungat într-un mediu închis, monitorizat.

Spre deosebire de Biosfera 2, care este alcătuită din biomuri construite pe suprafaţa solului, inclusiv o pădure tropicală, un ocean cu recif de corali, pajişti şi deşert, viziunea lui Pauley se concentrează pe dezvoltarea de spaţiu pentru viaţă auto-sustenabilă sub apă. Sub-Biosfera 2 (SBS2) va avea un biom central care susţine alimentarea şi controlul a opt biomuri interactive, fiecare reprezentând un eco sistem diferit. Potrivit lui Pauley, toate sistemele de susţinere a vieţii adică aer, apă, alimente, electricitate şi alte resurse vor fi asigurate de inovativul sistem de control al presiunii atmosferice variabile care apare la adâncime.

Pauley a dezvoltat acest concept de habitat subacvatic din 1998. El speră să genereze suficiente investiţii şi sprijin la nivel global pentru a stabili o echipă care ar putea duce proiectul SBS2 prin fazele de cercetare, de testare şi de construcţie.

Proiectul Biosfera 2

Biosfera 2 a fost construită între 1987 şi 1991 pentru a dezvolta tehnologie de sine stătătoare, care ar putea fi eventual utilizată pentru colonizarea spaţiului. Întins pe o suprafaţă de peste un hectar, a fost un mediu complet sigilat, acoperit de oţel şi sticlă, mediu care a cuprins oameni, plante, animale şi bacterii necesare pentru a trăi o perioadă îndelungată. Din 2011, Biosfera 2 este o unitate de cercetare în ştiinţele Pământului, deţinută de Universitatea din Arizona (USA), deschisă publicului.

Spread the love


Scrieti un comentariu