Prisma » Civica » Ce tari suntem!

Ce tari suntem!

În urmă cu mai mulţi ani, la sfârşitul secolului trecut, am fost invitat la o întâlnire a oamenilor de cultură şi din presă cu un “investitor” din Timişoara, care voia să editeze o lucrare cu personalităţi din Reşiţa şi judeţul Caraş-Severin, asemenea celui care urma să apară în Timişoara. Întreaga acţiune a fost făcută pe grabă, iar participarea la întâlnire a fost redusă. Nu ştiu care a fost titlul exact a unei astfel de “lucrări” şi nici nu ştiu dacă a apărut la Timişoara, cert este că la Reşiţa nu a fost editată o astfel de “lucrare”.

Ceea ce mi-a rămas în minte de la acea întâlnire este răspunsul unui om de cultură din Reşiţa, la comentariul timişoreanului, care a spus că, din experienţa lui, o astfel de lucrare se poate face doar dacă există o bună înţelegere între membrii grupului care au avut iniţiativa şi o bună colaborare cu factorii decidenţi. Atunci, omul nostru de cultură a replicat că în judeţul Caraş-Severin există o aşa de bună înţelegere în toate domeniile şi la toate nivelurile şi nimeni nu se opune la nimic încât, dacă se ajunge să se ia o hotărâre până la vârf, atunci se poate construi şi o bombă atomică în judeţul Caraş-Severin. “Ce tare-i judeţul nostru”,erau exclamaţiile tuturor, urmate de “ropote de aplauze” cum ar zice un jurnalist local consacrat.

Doar eu eram speriat la gândul că în oraşul şi judeţul meu “se poate construi o bombă atomică” şi mă întrebam dacă este posibil aşa ceva. Adică, orice grup, mai mic sau mai mare, ce are un anumit interes şi este agreat sau face parte din sistem, poate să facă şi să spună orice? Pe nimeni să nu intereseze oportunitatea acţiunii şi veridicitatea datelor pe care se bazează aceasta? Societatea civilă se va manifesta doar prin discuţii la colţ de stradă sau la cafenea? Oamenii (de cultură) vor da girul oricărei acţiuni (culturale), fără a mai fi verificate, doar pentru că este pe placul şi în interesul celor care deţin puterea politică şi economică, (şi alte puteri). Presa nu va mai fi interesată de ce se întâmplă în jurul ei?

Cum “de ce ti-e frică nu scapi”, am avut parte să văd efectul detonării unor astfel de “bombe de distrugere în masă”, care a dus, alături de alte zeci şi sute de astfel de “explozii”, la starea jalnică în care a ajuns oraşul şi judeţul nostru. Aş vrea să fiu bine înţeles, nu sunt împotriva bunei înţelegeri ce se face în cinste şi onoare pe baza unor valori general acceptate. Sunt împotriva înţelegerilor (aranjamentelor) care, atunci când ies din sfera intereselor acelui grup, sunt dăunătoare celor din jur şi a societăţii.

Apariţia unor astfel de aranjamente este cauzată de lipsa unei comunităţi locale puternice (mai bună sau mai rea). O comunitate puternică, trebuie să aibă un trecut recunoscut, unde tradiţiile ocupă un loc important şi un prezent activ, sensibil la evoluţiile bune sau rele, ce au loc în societate.

În cazul nostru, datorită condiţiilor sociale, economice, istorice se încheagă mai greu o astfel de societate iar dacă un politician sesizează şi se foloseşte de acest lucru, poate domina cu uşurinţă întreaga comunitate.

Eu cred că răspunzători pentru o astfel de situaţie sunt toţi aceia care au o atitudine critică doar faţă de problemele din afara sferei lor de activitate, mergând până departe, unde oricum nu reprezintă nimic, dar care nu au curajul să reacţioneze prin vorbă şi faptă, în imediata lor apropiere, unde intervenţia lor ar putea să însemne ceva. Îi mai consider răspunzători şi pe acei lideri care creează iluzia că sunt interesaţi de problemele imediate, locale ale comunităţii, când de fapt pe ei nu-i interesează decât să ocupe funcţii cât mai mari din sferele înalte ale puterii. Bineînţeles dorinţa de a câştiga bani şi imagine este valabilă la toţi. Nici nu şti pe cine să te superi mai întâi.

Convingerea mea este că situaţia dezastruoasă de la noi se datorează ignorării puterii distrugătoare a unor mici grupuri de interese, care pot să facă orice, fără să dea socoteală nimănui. Acestea pot distruge individul şi totodată pot influenţa negativ realizarea unor proiecte mai mari. Dau câteva exemple pe care le cunosc: distrugerea tradiţiilor, amplasarea la locul nepotrivit a unui bust, ridicarea unui monument, propunere pentru obţinerea titlului de cetăţeni de onoare, demolarea funicularului, stabilirea transportului în Reşiţa.

În continuare, reiau expunerea, pe scurt, a unor cazuri concrete, la care eu am fost parte şi am intervenit. Acestea au mai fost prezentate de-a lungul timpului însă, de data aceasta, am mai adăugat câteva explicaţii şi completări.

O manipulare a tradiţiei locale este înfiinţarea Centrului Cultural Reşiţa Română.

Din păcate, cei ce controlează activităţile de la Palatul Cultural împreună cu cei ce au ajuns prin fraudă la conducerea Asociaţiei Culturale Reşiţa Română, nu recunosc asociaţia Reuniunea de Cântări, Lectură şi Muzică Reşiţa-Română şi nu acceptă stabilirea, de drept, a sediului Reuniunii în această clădire, unde îi este locul, deşi clamează pe toate drumurile că sunt păstrătorii tradiţiilor locale. Mai mult, dau cu piciorul la peste o sută de ani de tradiţie şi înfiinţează aşa numitul Centrul Cultural (preşedinte N. Vlădulescu) pentru a-şi putea pune în practică “planurile măreţe” personale, prin care să câştige bani, imagine, relaţii, influenţă politică ş.a.

Explicaţia, conform căreia acest Centru Cultural a fost înfiinţat pentru a li se permite şi altor persoane, în afara celor care fac parte din Asociaţia Culturală Reşiţa Română, să participe efectiv la acţiunile întreprinse la Cultural, este manipulatoare, întrucât în cadrul Reuniunea de Cântări, Lectură şi Muzică Reşiţa-Română poate să activeze oricine este interesat. De fapt, Palatul Cultural a fost construit pentru această Reuniune. Chiar şi în statutul (vechi) al Asociaţiei Culturale este specificată, expres, sprijinirea activităţii Reuniunii.

Întrucât prin această Reuniune, al cărei preşedinte sunt, Vlădulescu nu poate să manevreze cum vrea el banii şi tradiţia, atunci preferă să colaboreze cu acei impostori care au pus mâna pe conducerea Asociaţiei Culturale prin înlăturarea mârşavă a lui Petru Iliasă.

Acest “Centru Cultural” este băgat în faţă, de fiecare dată, dar nimeni nu ştie care este statutul acestei asociaţii.

Un alt exemplu de sfidare şi de manipulare a tradiţiei şi care vine în sprijinul celor afirmate de mine, este chiar organizarea manifestării “Zilele Palatului Cultural”, toamna, pentru simplul motiv că atunci pot să pună mâna pe nişte bani de la Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi de la alte autorităţi şi instituţii. M-am opus acestui proiect, în această formă, deoarece consider că trebuia respectată ziua de 29 iunie (Sf. Petru şi Pavel), dată la care a fost inaugurat şi sfinţit Palatul Cultural şi care a reprezentat, încă de atunci, sărbătoarea reşiţenilor.

Este regretabil că Primăria Reşiţa este atrasă şi ea în această manevră şi intră în Palatul Cultural pe uşa din dos, când poate să intre cu cinste pe uşa din faţă.

De asemenea, am convingerea că era necesar, mai întâi, reînceperea unei activităţi culturale proprii, de teatru, cor şi dans, în cadrul Reuniunii de Cântări, Lectură şi Muzică Reşiţa Română şi apoi pregătirea temeinică a unui festival coral (şi/sau teatru dans) şi cu participare proprie. De fapt activitatea principală de la Palatul Cultural se reduce la jonglarea cu închirierea sălii de spectacole între asociaţie, teatru şi acest centru aşa-zis cultural.

La deschiderea “Zilelor Palatului Cultural” mi-am manifestat opoziţia, prin distribuirea ziarului Prisma, către participanţii, în paginile căruia mi-am exprimat dezacordul faţă de organizarea interesată strict financiar a “festivalului”. Acest lucru nu a fost pe placul organizatorilor iar Vlădulescu, vrând să mă persifleze, a avut proasta inspiraţie să facă vorbire în discursul inaugural de Iliasă Petru, elogiindu-l şi ţinând un moment de reculegere pentru acesta. M-a deranjat foarte mult această mascaradă şi am strigat să-l lase în pace tatăl meu şi să nu aibă neobrăzarea să se folosească de el împotriva mea. Dacă nu eram eu, nici nu-şi mai aduceau aminte de el, cum de fapt s-a întâmplat în perioada următoare. Tot atunci, le-am reproşat, lui şi domnului Frunzăverde, prezent acolo, că susţin impostorii, al căror reprezentant este lângă ei, Plujar N.

Surprinşi de faptul că le-am spus adevărul în faţă şi nu m-am lăsat intimidat de prezenţa lor acolo, Vădulescu, a găsit de cuvină să spună că sunt un clovn iar preşedintele Frunzăverde că asta este educaţia mea. Mi-am dat seama că, şi după atâţia ani, cei doi au aceiaşi atitudine faţă de ceea ce se întâmplă la Palatul Cultural, aşa că spun acum, că numai unui măscărici îi poate fi ciudă pe un clovn şi bineînţeles nu toată lumea are aceiaşi educaţie. Sper să nu mai fie nevoie de mult timp până când situaţia de la Palatul Cultural să se îmbunătăţească şi să determine o schimbare de atitudine în bine. Până atunci fiecare îşi joacă rolul pe care îl ştie şi aşa cum a fost educat.

Trebuie să mai spun, cu regret, că Primăria Reşiţa nu se implică, stă şi priveşte nepăsătoare cum Consiliul Judeţean Caraş-Severin acţionează discreţionar într-o problemă ce aparţine în primul rând Reşiţei. Orice acţiune ce face trimitere la trecutul şi tradiţia locală trebuie să intereseze autorităţile locale. Nu trebuie uitat că pe stema municipiului Reşiţa se găseşte alături de uzină, locomotivă, frunza de stejar şi o liră, ce reprezintă tradiţia culturală a oraşului nostru. Aceeaşi atitudine de reţinere o are Primăria Reşiţa şi faţă de Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa. Acest edificiu, din câte cunosc eu, nu aparţine nici Uzinelor şi nici Sindicatelor din Reşiţa, iar Primăria Reşiţa ar putea să intervină în procesul de revendicare a Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa (ce durează de foarte mulţi ani).

Este regretabil că Direcţia Judeţeană pentru Cultură Caraş-Severin care este implicată în atâtea proiecte culturale şi cheltui atâţia bani, nu s-a arătat interesată în a susţine direct şi a face publică realitatea istorică şi tradiţia de la Palatul Cultural deşi aceasta este folosită sub diferite forme, în mai multe proiecte (şi transfrontaliere) aducătoare de beneficii (din păcate doar pentru unii).

O altă acţiune a aceluiaşi grup de interese, a fost ridicarea, pe un soclu în faţa Palatului Cultural, a bustului de bronz al dirijorului Ion Românu.

Deşi am argumentat şi dovedit că locul acestui bust nu este în faţa Palatului Cultural, deoarece acesta ar fi trebuit amplasat în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, totuşi înverşunarea iniţiatorului a fost atât de mare, încât acest monument tot aici a fost ridicat.

Pe tot parcursul festivităţii de dezvelire a acestui bust, s-a simţit o atmosferă apăsătoare ce a avut repercusiuni atât asupra slujbei cât şi asupra discursurilor ţinute, care după părerea mea, nu s-au ridicat la nivelul pretenţiilor avute. Cred că aceasta stare neplăcută a fost indusă (o spun cu regret) şi ca urmare a opoziţiei mele, vehemente, faţă de amplasarea monumentului în acest loc. Astfel am fost nevoit să-mi manifest dezaprobarea şi cu această ocazie. După discursul domnului preşedinte Sorin Frunzăverde (am ascultat cu atenţie ce a spus) şi înainte să înceapă discursul domnului Diodor Nicoară, am avut o intervenţie, sperând să mă fac auzit, în care am arătat încă o dată că locul acestui bust nu este în faţa Palatului Cultural, ci el ar fi trebuit amplasat în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, că este o ruşine ce se întâmplă la Palatul Cultural şi că tradiţia este manipulată. Domnul Diodor Nicoară a replicat că aspectul poate fi discutat, însă, cu altă ocazie, nu la acest moment festiv, iar eu i-am răspuns că nu-mi convine nici mie această situaţie. Văd că niciodată nu este momentul potrivit pentru cunoaşterea adevărului.

Atunci eu întreb, cum trebuie să procedezi când ştii că adevărul este ascuns şi manipulat prin discursuri, minciuni (chiar falsuri) şi bani? Care ar fi ocazia potrivită pentru ca cineva să audă şi să verifice adevărul, dacă până la acest moment nimeni nu s-a arătat interesat?

La sfârşitul ceremoniei m-am dus la doamna Mioara Românu şi am asigurat-o de respectul pe care îl am faţă de muzicianul Ion Românu şi activitatea corală. Dânsa m-a asigurat că înţelege, cunoaşte(?) situaţia şi că nu este supărată.

A fost evident pentru mine încă de la început că li s-a “explicat” celor neavizaţi că este cineva care poate să deranjeze ordinea dinainte stabilită. Aceasta trebuie apărată cu orice preţ, indiferent dacă este justă sau nu, chiar şi cu poliţia, care şi ea, bineînţeles a fost pusă în temă. Aşa se explică de ce au început poliţiştii să se ascundă când am îndreptat aparatul de fotografiat şi spre ei. Statul poliţienesc veghează pentru liniştea oricăror şefi.

Această înlăturare a artiştilor amatori ai comunităţii locale, care s-au dedicat activităţii de aici, nu mi se pare onestă, mai ales că Ion Românu nu a activat nici în cadrul acestei reuniuni, nici în clădirea Palatului Cultural. Pentru a veni în întâmpinarea unor eventuale comentarii, pot să arăt că acum cei ce coordonează activităţile de la Palatul Cultural, sunt tot nişte amatori, dar care, ţinând seama de condiţiile actuale şi de susţinerea (mai ales financiară) pe care o au, sunt mult sub nivelul acelora care au activat, în trecut, cu dăruire la Palatul Cultural şi pe care vor să-i arunce, acum, în uitare.

Controlul la Palatul Cultural cu toate implicaţiile politice, economice financiare şi de imagine se face prin înlăturarea oamenilor cinstiţi (care ştiu, au făcut şi vor să facă ceva pentru menţinerea tradiţiei locale), prin susţinerea impostorilor (care au ajuns prin fals să conducă Asociaţia Culturală Reşiţa-Română) şi prin crearea unor evenimente (ca cel de faţă, care să le confere legitimitate).

Îmi pare rău că puţini înţeleg dimensiunea şi implicaţiile cu urmările ei a conflictului de la Palatul Cultural.

Am reluat aceste cazuri concrete şi voi mai relua şi altele cu completări şi adăugiri pentru cei care cred că vor şi pot să înţeleagă ce vreau să arăt.

Acelor netrebnici, care îşi închipuie că mă cunosc, ce se iau după bârfele, minciunile şi manipularea făcută de alţii, le recomand să citească cel puţin ce am scris în “Prisma”, înainte de a face comentarii penibile la încercările mele de a face cunoscută nedreptatea împotriva căreia lupt. Vor afla, printre altele, că datorită mie a fost reînfiinţată Asociaţia Culturală Reşiţa Română şi că singur m-am zbătut şi am reuşit, prin munca, banii şi dăruirea mea, să repun în drepturi Asociaţia Culturală Reşiţa Română ca proprietară a Palatului Cultural ş.a., fără să cer sau să primesc nimic de la nimeni.

Ioan Iliasă

Site Resita Romana



Scrieti un comentariu