Prisma » Naţional » Pe scurt, 25 ianuarie 2018

Pe scurt, 25 ianuarie 2018

  • La extragerea loteriei bonurilor fiscale, organizată în 21 ianuarie, au fost câştigătoare cele din 30 decembrie cu o valoare de 325 lei
  • Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea bugetului de stat şi pe cea privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2018
  • Preşedintele ţării a promulgat legea prin care autorităţile locale sunt obligate să achiziţioneze mijloace de transport în comun electrice
  • Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care abrogă prevederea referitoare la obligativitatea educatorilor şi învăţătorilor să absolve studii universitare
  • Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a lansat Ghidul Beneficiarului 2018
  • Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la 31 decembrie 2017 este de 18.897.271, potrivit unui comunicat al AEP
  • Având în vedere evoluţia sezonului epidemic de gripă, care în acest an a debutat mai târziu, MS recomandă continuarea vaccinării antigripale şi în luna ianuarie, mai ales pentru categoriile la risc înregistrate la medicii de familie.
  • Potrivit unui comunicat ANAF, planul de încasări al ANAF pentru 2017 a fost de 214,37 mld. lei. Conform datelor din trezorerie s-au încasat 214,95 mld. lei. Această sumă reprezintă cea mai mare încasare anuală realizată de ANAF din 2003, anul înfiinţării instituţiei, până în prezent. Prin comparaţie, în anul 2017 s-a încasat cu 15,50 mld. lei (7,8%) mai mult decât în anul 2016.
  • La 31 decembrie 2017, rezervele valutare la BNR se situau la nivelul de 33.494 milioane euro, faţă de 33.062 milioane euro la 30 noiembrie 2017. Rezerva de aur s-a menţinut la 103.7 tone. Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 decembrie 2017 au fost de 37.106 milioane euro, faţă de 36.705 milioane euro la 30 noiembrie 2017 şi faţă de 37.905 milioane euro la 31 decembrie 2016.
  • În urma pierderii susţinerii din partea PSD, principalul partid parlamentar din coaliţia de guvernare, premierul Mihai Tudose şi-a înaintat luni, 15 ianuarie, demisia din funcţie.
    Potrivit prevederilor constituţionale, în urma consultărilor cu forţele politice din Parlamentul României, în 17 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a desemnat-o pe Viorica Dăncilă, propusă de PSD-ALDE, cu formarea unui nou executiv.
    La începutul săptămânii viitoare, premierul desemnat va prezenta în parlament, pentru votul final, programul de guvernare şi formula finală a Cabinetului.
Spread the love


Scrieti un comentariu