Grecul

O vorbă din bătrâni spune că neamurile nu ţi le alegi, ţi le dă Dumnezeu. Prietenii, în schimb, ţi-i alegi sau te aleg ei pe tine. N-am să scriu despre reguli de a lega prietenii şi nici despre zicala conform căreia, dacă ai unul şi bun e mult mai important decât o sută şi falşi. Prietenii ţi-i cunoşti când ţi-e greu, la ananghie. Nu de multe ori mi s-a întâmplat să rămân fără loc de muncă. Mai exact, doar o dată. Telefoanele au încetat brusc să mai sune. Nu mai primeam invitaţii la iarbă verde sau la vreo bere. Nici măcar un telefon de ţi-e bine, ce mai faci, mai trăieşti? Am depăşit şi momentul de criză. Mi-am găsit din nou un loc de muncă. De data asta, bine plătit. Mai mult, îmi conferea un statut invidiat de unii foşti prieteni. Telefoanele au reînceput să sune. Culmea. Ce faci prietene? Cum o mai duci? Normal că telefonul era urmarea faptului că auziseră că am început să o duc bine. Să mă transform într-un paranoic? Să caut falşi prieteni la fiecare încercare de apropiere a altor persoane? Cum îi aleg? Cum îi triez?

Am ajuns la concluzia că nici etapa prieteniei între popoare nu este decât o falsă impresie, indusă nouă de către cei aflaţi la putere, pentru a ne da senzaţia unei uniuni între locuitorii statelor. Uniune care, în viziunea lor politică, nu este decât un schimb profitabil, economic, între supuşii pe care îi conduc. Trecând peste limitele impuse de cei aflaţi la putere, cred că prietenia între popoare poate fi, la fel de bine, în viziunea mea, lipsită de interese economice, o legătură încheiată cu un cetăţean al altei ţări. La început bazată pe schimb de fotografii, impresii de călătorie, poveşti despre tradiţia şi frumuseţile ţării tale. De fapt, voiam să vă povestesc cum am legat o prietenie cu un grec. Mintea mea a luat-o razna?

Dan Popoviciu