Arhiva pentru categoria ‘Naţional’:

Pe scurt, 31 august 2017

  • Bonurile fiscale emise în data de 22 iulie cu valoarea de 878 de lei au fost desemnate câştigătoarea la extragerea aferentă lunii iulie, desfăşurată în 20 august, a Loteriei Bonurilor Fiscale
  • Rata anuală a inflaţiei a fost de 1.4% în iulie, în creştere comparativ cu 0.85% în luna anterioară (INS)
  • În 2016, aproximativ 1 din 4 tineri din România (23.6%), cu vârsta 20-24 ani, nu era nici în câmpul muncii, nici într-un program educaţional sau de formare, potrivit Eurostat Continuare…

Ucenicia la locul de muncă

Guvernul a modificat, printr-o hotărâre, Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, aprobate prin H.G. nr. 855/2013.

Actul normativ reglementează punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 164/2017, prin care a fost modificată Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă.

Continuare…

Activitatea de tele-muncă (munca la distanţă)

Activitatea de tele-muncă (munca la distanţă), folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, va fi reglementată şi în România.

Activitatea de tele-muncă (munca la distanţă) – o transpunere a conceptului de “teleworking”, prevăzut în majoritatea statelor europene – va fi reglementată şi în România, stabileşte un proiect de lege aprobat de guvern în şedinţa din 9 august.

Continuare…

Noi măsuri în domeniul silvic: paza pădurilor şi asigurarea lemnului de foc

Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin Gărzile Forestiere, împreună cu Regia Naţională a Pădurilor Romsilva şi ocoalele silvice de regim, începe de vineri, 21 iulie 2017, demersurile pentru preluarea în pază a tuturor suprafeţelor de pădure nepăzite la acest moment din România, indiferent de forma de proprietate. Măsura este prevăzută în noul Cod Silvic (Legea 175/2017), care intră de la această dată în vigoare.

Continuare…

Pe scurt, 10 august 2017

  • La invitaţia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, Preşedintele Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron, va efectua, în data de 24 august, o vizită în România
  • Aplicarea Legii insolvenţei persoanelor fizice va avea un nou termen de prorogare, termenul de intrare în vigoare fiind prelungit cu cinci luni, de la 1 august 2017 la 1 ianuarie 2018
  • Guvernul a modificat OuG nr.111/2010 privind indemnizaţia pentru creşterea copilului, stabilind o limită maximă de 8.500 lei lunar şi se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017
  • Persoanele cu handicap grav sau accentuat vor putea beneficia de îngrijire şi la domiciliul unui asistent personal profesionist, prevede o hotărâre adoptată de Guvern Continuare…

Accesul persoanelor adoptate la informaţiile referitoare la propriul trecut

Executivul a aprobat metodologia privind solu-ţionarea cererilor persoanelor adoptate de a avea acces la informaţiile referitoare la propriul trecut.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) sprijină persoana adoptată să-şi cunoască originile şi propriul trecut şi furnizează părinţilor fireşti şi rudelor biologice ale acesteia informaţii vizând persoana adoptată, se prevede într-un act normativ adoptat de Executiv în şedinţa din 30 iunie.

Continuare…

Compensaţii financiare pentru proprietarii de pădure din zonele protejate

Proprietarii care deţin suprafeţe de pădure situate în zone protejate, unde există restricţii în recoltarea lemnului, vor primi compensaţii financiare. Guvernul a aprobat, în şedinţa din 30 iunie, o Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.

Continuare…

Pe scurt, 20 iulie 2017

  • Rata finală de promovare în prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2017 a fost de 72.9% (rezultate după soluţionarea contestaţiilor)
  • Crescătorii de ovine vor primi un sprijin financiar de 1 lei/kg pentru lâna comercializată, potrivit unei hotărâri de guvern adoptată recent
  • Bonurile fiscale emise în data de 26 iunie, cu valoarea de 20 de lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea din 16 iulie a Loteriei bonurilor fiscale. Au participat bonurile fiscale emise între 1 şi 30 iunie Continuare…

Procedurile privind şcolarizarea românilor de pretutindeni

în învăţământul preuniversitar şi superior de stat din România în anul de învăţământ 2017-2018

Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul pentru Românii de Pretutindeni au aprobat, prin ordin comun, metodologiile ce reglementează procedurile de şcolarizare a românilor de pretutindeni în învăţământul preuniversitar şi superior de stat din România în anul de învăţământ 2017-2018.

Continuare…

Pe scurt, 29 iunie 2017

  • Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
  • Senatul a adoptat, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul de lege care stabileşte că referendumul naţional cu privire la revizuirea Constituţiei are loc în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a actului normativ de revizuire legii fundamentale
  • Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu şi Miron Cozma au fost trimişi în judecată, alături de alte 10 persoane, pentru infracţiuni contra umanităţii în Dosarul Mineriada din 13-15 iunie 1990 Continuare…