2012 December

Arhiva pentru December, 2012:

C-Explorer 5, prima limuzină submarină din lume

Prezentată la Expoziţia de Yachturi de la Monaco din 22 septembrie, această bijuterie tehnologică realizată de compania olandeză U-Boat Worx, botezată C-Explorer 5 (sau CE5 pe scurt), este un submarin unic până acum, numit de către realizatorii săi ca fiind “prima limuzină submarină din lume”.

Construcţia a durat doi ani, mult pentru un submarin personal dar rezultatele sunt pe măsură.

CE5 este proiectat pentru a trimite patru pasageri şi un pilot la adâncimi de până la 300 de metri. Submersibilul dispune de o cocă acrilică armată cu oţel, presurizată, transparentă, oferind câmp vizual de 360 de grade pentru toate atracţiile subacvatice.

Continuare…

Viitorul zonei euro

Miniştrii de finanţe german şi francez au vorbit la PE despre viitorul zonei euro

Comisia pentru afaceri economice şi monetare i-a găzduit pe miniştrii de finanţe german şi francez – Pierre Moscovici şi Wolfgang Schäuble, care au discutat cu deputaţii europeni despre provocările cărora trebuie să le facă faţă economia europeană în timp ce instituţiile UE doresc măsuri pentru creşterea economică şi stabilizarea sistemului financiar.

Continuare…

CEZ finalizează lucrările la barajul de la Văliug

După ce tot puietul din lacul Gozna a luat cursul Bârzavei, oficialii de la CEZ au luat decizia să suspende temporar lucrările de reabilitare a barajului. Odată cu debutul lunii decembrie însă, au hotărât să continue ceea ce au început, mai ales că cei din comisia de supraveghere a barajelor sunt cu ochii pe Caraş-Severin.

„În cursul zilei de 03 decembrie, TMK Hydroenergy Power a demarat cea de-a doua etapă a lucrărilor de reparaţii şi mentenanţă la barajul Gozna, conform prevederilor Comisiei Naţionale pentru Siguranţa Barajelor din cadrul Ministerului Mediului. Continuare…

Primăria Reşiţa ne informează (05.12.2012)

Centrul de Informare din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa anunţă că Telefonul Cetăţeanului s-a modificat. Prin urmare, reşiţenii pot face sesizări sau reclamaţii la numărul de telefon 0255 221 964 sau la Telefonul Verde 0 800 410 010. Apelurile vor fi preluate non-stop, iar problemele semnalate vor fi transmise factorilor de decizie. Continuare…

Pomeni electorale

Tot arsenalul electoral din ultimii ani îl putem regăsi, în toată splendoarea lui, şi acum, în campania pe care o traversăm, pentru alegerile parlamentare 2012. El nu avea cum să lipsească, evident, dar mă gândeam acum la pungile electorale pe care unii candidaţi le preferă, ca fiind foarte eficiente, în loc de lungi discursuri, deplasări costisitoare, show-uri, spaţii în mass-media, afişaj sau altele. Continuare…

Pe scurt, 5 decembrie 2012

  • Pier Luigi Bersani, şeful principalului partid de centru-stânga din Italia, Partidul Democrat, a rămas la conducerea partidului după al doilea tur al alegerilor primare
  • Obama s-a întâlnit cu Prim-ministrul bulgar, Boiko Borisov, la Casa Albă, numindu-l “un lider foarte eficient”
  • Rusia şi-a asumat preşedinţia Grupului G20 cu preşedintele Vladimir Putin anunţând politici care vor crea locuri de muncă
  • SUA au stabilit luna martie ca termen-limită pentru ca Iranul să înceapă cooperarea în esenţă cu Agenţia Internaţionala pentru Energie Atomica (AIEA) Continuare…

Pe scurt, 5 decembrie 2012

  • A fost publicat Ghidul privind aplicarea sistemului TVA la incasare
  • De la 1 decembrie, salariile bugetare au fost majorate cu 7,4% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, aceasta fiind şi ultima etapă de majorare prevăzută de lege
  • Numărul urşilor bruni din România a scăzut la şase mii de exemplare, de la cele nouă mii, înregistrate în anul 1989, potrivit organizatiei World Wide Fund for Nature
  • Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.139 lei în luna octombrie 2012 iar câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.552 lei Continuare…

Turul proiectelor de succes din Caraş-Severin

Turul proiectelor, implementat de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, s-a oprit marţi, 27 noiembrie 2012, şi la noi în judeţ pentru a verifica cum au decurs investiţiile derulate prin Programul Operaţional Regional.

Primul obiectiv vizat de către ADR Vest a fost Azilul de bătrâni din Reşiţa, care a fost extins şi reabilitat în cadrul unui proiect în valoare de aproximativ 800 de mii de euro. Lucrările pentru modernizarea căminului au fost începute în primăvara anului trecut, timp în care s-au schimbat atât instalaţiile de gaz, cele electrice, cât şi cele de împrospătarea aerului, canalizarea, s-a realizat magazia de alimente, s-a mărit si compartimentat bucătăria în spaţii pentru prepararea diferitor alimente, aşa cum este prevăzut şi în proiect. Continuare…