2013 March

Arhiva pentru March, 2013:

„Aconcagua 2013 – Împreună deasupra Americii”

Sunt un reşiţean de 31 de ani, stabilit în Timişoara de 5 ani, membru al asociaţiei “Prietenii munţilor” din Reşiţa precum şi al asociaţiei speologice “Exploratorii” din Reşiţa şi mi-am dorit ca după ascensiunea din Kilimanjaro (5895 m) din Tanzania din anul 2011 când am urcat deasupra Africii, să marchez o nouă premieră pentru oraşul din care provin, Reşiţa; în urmă cu puţină vreme m-am întors dintr-o expediţie din Aconcagua – Argentina, expediţie care a durat aproximativ o lună, debutul fiind pe 15 ianuarie 2013.

Continuare…

Europa şi Rusia, împreună spre Marte

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi Agenţia federală spaţială rusă, Roscosmos, au semnat în 14 martie un acord formal de parteneriat privind programul ExoMars. Colaborarea va duce la două misiuni majore spre Marte, o navă care va orbita planeta în 2016 şi un rover pe suprafaţă în 2018.

În acea săptămână, managerii NASA au anunţat că Mars Science Laboratory a descoperit că Marte ar fi putut susţine viaţa în trecut. Un pas major în vederea confirmării acestei ipoteze va fi programul ExoMars.

Continuare…

Formarea noului guvern în Italia

Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, l-a însărcinat pe liderul stângii, Pier Luigi Bersani, liderul alianţei de centru stânga, să încerce formarea noului guvern, dat fiind că aceasta a obţinut la alegerile generale de la sfârşitul lunii februarie o majoritate absolută la Camera Deputaţilor şi o majoritate relativă la Senat.

Continuare…

Ocuparea posturilor vacantate

Hotărârea privind ocuparea posturilor vacantate după data de 1 ianuarie 2013 pentru personalul din sistemul de asistenţă socială

Continuare…

Constatările şi nedumeririle lui Aghescu

În urmă cu o săptămână dl. Pavel Aghescu, directorul Case SA şi preşedintele Clubului Sportiv Gloria Reşiţa, a ţinut o conferinţă de presă cu două teme:

  • Clubul Sportiv Gloria Reşiţa
  • Datoriile şi ajutorul instituţiilor statului

La început a fost elogiată activitatea celui care a fost sufletul CS Gloria Reşiţa, Doru Roşca. De la acesta au rămas o serie de însemnări şi documente, care acum citite, arată şi aspecte nu tocmai plăcute din activitatea clubului.

Continuare…

Doamna Doina Cornea a fost condamnată!

Moto: „Dacă îţi rupi lanţurile, te eliberezi,
Dacă îţi tai rădăcinile, mori.”
Proverb oriental

Societatea românească cunoaşte puţine personaje emblematice. Refuzul recunoaşterii acestor personalităţi este greu de explicat. Mă întreb de multe ori, de ce oare? Pe lângă ce presupun, pare a fi şi „ceva mult mai serios”. Respectul pentru aceste persoane trebuie să fie aproape sacru. Ce putem aştepta de la o colectivitate (naţiune) care nu-şi apreciază şi cinsteşte valorile, aproape singulare, repere istorice şi morale demne de orice soclu, cu care te poţi mândri fără să falsifici sau să romanţezi? Pentru naţionalişti ar trebui să fie o fericire că pot să împartă acelaşi spaţiu şi timp cu personalităţile neamului, dar totuşi, nu este aşa.

Continuare…

Pe scurt, 27 martie 2013

  • UE şi Japonia au lansat oficial negocierile pentru un acord de liber schimb (ALS)
  • Venezuelenii vor vota în 14 aprilie pentru a alege un succesor lui Hugo Chavez
  • În 20 martie au fost marcaţi 10 de ani de la declanşarea invaziei în Irak condusă de SUA Continuare…

Memorandum cu tema: Negocierea şi semnarea Aranjamentului administrativ pentru aplicarea Acordului între România şi Republica Serbia în domeniul securităţii sociale

Acest memorandum a fost aprobat.

Prin acest nou acord care a fost negociat se reglementează relaţiile dintre cele două state în domeniul securităţii sociale, având ca scop principal recunoaşterea şi totalizarea perioadelor de asigurare socială realizate pe teritoriul ambelor state, acordarea indemnizaţiei pentru Continuare…

Pe scurt, 27 martie 2013

  • Începând din 15 martie 2013, pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu este disponibil calculatorul care ajută şoferii să afle valoarea timbrului de mediu
  • Comisia pentru elaborarea unei strategii de reindustrializare a României va începe să funcţioneze la 28 martie şi îşi va finaliza lucrările în luna septembrie a acestui an
  • Conducerea Fondului Monetar Internaţional a aprobat prelungirea cu trei luni a acordului preventiv încheiat cu România în anul 2011 Continuare…

E vorba de incultură?

Nicidecum! Ambasadorul Germaniei, Andreas Von Mettenheim, acum câteva zile, făcea comparaţie între situaţii politice similare, tratate diferit de la ţară la ţară, răspunzându-şi că ar avea cultura ceva cu faptul că în România sunt acceptate (promovate) tot felul de anomalii. La situaţii politice asemănătoare reacţia este diferită. Tocmai mi-am amintit şi de o declaraţie a unui politician local, de anvergură regional-naţional-europeană, care ne povestea cu exemple cât de corupţi şi asemănători cu ai noştri sunt politicienii europeni. Probabil că bietul ambasador ar fi tare mirat, bine că n-a aflat încă cum stau lucrurile prin Germania, el dacă-i plecat demult de acasă crede că toate sunt roz pe acolo. Între timp, după cum vedeţi, avem şarm când vorbim de europeni (sic!)… Demnitate!

Continuare…