asociaţii şi ONG Archives - Page 4 of 4 - Prisma asociaţii şi ONG Archives - Page 4 of 4 - Prisma

Posturi etichetate ‘asociaţii şi ONG’

Partida Romilor luptă pentru respectarea drepturilor comunităţii

Dacă înainte de Revoluţie cuvântul “rrom” era pronunţat numai pe la colţurile străzilor, anul 1990 a adus pentru Caraş-Severin înfiinţarea primei organizaţii care apără drepturile etnicilor. În prezent, în judeţ sunt circa 7.500 de rromi, mai puţini cu aproape 500 faţă de recensământul din 2001, însă reprezentanţii etniei explică faptul că recenzarea nu a decurs ca la carte. “Numărul nu a scăzut în realitate, însă vă spun din propria experienţă faptul că cel care a venit să adune datele a promis că se întoarce şi nu l-am mai vazut la faţă. A ratat 15 persoane dintr-o singură casă. Noi, cu toţii ne-am fi declarat etnici, pentru că ne mândrim cu asta”, a spus Ion Stancu, prim-vicepreşedintele Partidei Rromilor din Caraş-Severin. Continuare…

Asociaţia Cogito îi învaţă pe tineri să fie activi

Asociaţia “Cogito” Reşiţa este o structură non-profit, neguvernamentală şi non-politică, care are ca obiect de activitate organizarea de activităţi pentru tineret cu caracter profesional, social, cultural şi ştiinţific şi sportiv. Activităţile civice şi cele de divertisment sunt prezente pe lista membrilor asociaţiei. “Misiunea organizaţiei noastre este stimularea participării tinerilor, prin implicarea lor în activităţi de educaţie nonformală. Cei mai mulţi dintre membrii Asociaţiei “Cogito” sunt studenţi sau elevi, tineri în general. Ceea ce încercăm noi să facem este să ne derulăm activitatea prin ateliere de lucru, astfel încât să acoperim o gamă cât mai largă de activităţi şi să atragem cât mai mulţi tineri”, a spus Andrei Bălbărău, preşedintele Asociaţiei “Cogito”. Continuare…

Avem banii pentru o clinică modernă de tratare a cancerului. Rămâne să mai şi vrem să o construim

Dr. Pavel Chirilă, a obţinut bani europeni pentru proiect

În Caraş-Severin, pe valea Nerei, prinde contur un proiect ambiţios, iniţiat de că-tre prof. univ. dr. Pavel Chirilă, originar din Slatina Nera. Medicul Pavel Chirilă este preşedintele Asociaţiei Filan-tropice Medicale CreştinOrtodoxe “Christiana” şi preşedintele Fundaţiei “Sf. Irina”, cu sediile în Bucureşti. Prin intermediul Fundaţiei “Sf. Irina”, doctorul Chirilă a accesat 4,5 milioane de euro, din fonduri structurale europene, pentru amenajarea unei clinici de tratare şi cercetare a cancerului. Ambiţioasa intreprindere se numeşte “Proiect Nera” şi propune amenajarea celei mai moderne clinici de prevenire şi tratare a cancerului în stare incipientă.

Continuare…

Încep turele de aventură pe apele din Caraş-Severin

Primăvara este anotimpul în care natura îmbracă un verde exploziv molipsitor şi plin de viaţă, care te îndeamnă să simţi viaţa din plin. Membrii Asociaţiei Vertical Adventure îţi cântă în strună şi te ajută să testezi apele învolburate la o tură de rafting pe Cerna, pe Nera sau pe Caraş. Indiferent în ce oraş din vestul ţării locuiţi este imposibil să nu fi auzit până acum de tânăra şi ambiţioasa echipă de instructori de la Vertical Adventure. Asociaţia a luat fiinţă sub această formă în ianuarie 2005, prin entuziasmul unor tineri iubitori ai naturii şi practicanţi ai sporturilor montane. Din 2005 au organizat numeroase ture de aventură şi outdoor team building prin intermediul celor opt instructori pe care îi au, colaborând cu diverse organizaţii, grupuri, societăţi şi instituţii. „Experienţa noastră în domeniu este vastă în primul rând ca urmare a sutelor de programe organizate, iar apoi datorită participării la cursuri de specializare în diverse domenii, de la partea umană la cea tehnică”, a spus Nicolae Şăin, coordonatorul programelor de team building.

Continuare…

Un ONG care iubeşte animalele

Asociaţia pentru Protecţia Animalelor Caraş-Severin este o organizaţie neguvernamentală, de protecţie a animalelor, constituită legal în mai 2008. Scopul principal al asociaţiei îl reprezintă protecţia şi bunăstarea animalelor, dar şi monitorizarea aplicării legilor alături de reprezentanţii poliţiei şi DSV-ului. ONG-ul este primul din judeţ care a încercat să acţioneze pe scară cât mai largă pentru prevenirea cruzimii şi relelor tratamente vizavi de animale, ţinta membrilor săi fiind mai ales aşa-zişii “câini comunitari”, ţinând cont în primul rand de prevederile Legii nr. 9/2008 pentru protecţia animalelor. Continuare…

Asociaţia Persoanelor cu Handicap Neuromotor din Caraş-Severin – un ONG foarte activ

Motto-ul organizaţiei conduse de reşiţeanul Ştefan Steiner, unul dintre cei mai fervenţi şi constanţi militanţi pentru drepturile acestor persoane, pentru modificările legislative care să vină în spijinul lor şi, nu în ultimul rând, pentru schimbarea mentalităţilor generale vizavi de aceste cazuri este orice persoană cu handicap are dreptul la respect şi nimic pentru noi, fără noi. “De aceea am făcut şi facem în continuare eforturi să nu fim excluşi din sfera deciziilor care ne privesc”, afirmă Steiner. Continuare…

Asociaţia Speologică ”Exploratorii” – un ONG cu tradiţie

Era anul 1961. Trei membri ai Secţiei de Turism a Clubului Sportiv Muncitoresc Reşiţa intrau pentru prima dată în Avenul din Poiana Gropii. În acelaşi an ia naştere Grupul Speo Reşiţa, la sugestia dr. Ştefan Negrea, cercetător la Institutul de Speologie Emil Racoviţă. Mai târziu se transformă în Clubul de Speologie Exploratorii Reşiţa, fiind afiliat la Agenţia Biroului de Turism pentru Tineret Caraş-Severin. În anul 1975 devine membru al Federaţiei Române de Turism-Alpinism, secţia de Speologie Sportivă. În anul 1991 Clubul de Speologie dobândeşte personalitate juridică, devenind Asociaţia Speologică Exploratorii Reşiţa, participând mai apoi ca membru fondator al Societăţii Speologice Bănăţene. Începând din 1996 face parte din conducerea Fundaţiei pentru Tineret Caraş-Severin. Înfiinţează, pe lângă Salvamont Reşiţa, o nouă echipă Salva – Speo, finanţată de Consiliul Judeţean Caraş-Severin. În anul 1998, alături de ONG-uri şi autorităţi locale, înfiinţează Clubul Turistic Banatia.

Continuare…

GEC Nera monitorizează mediul din sudul Banatului

Grupul Ecologic de Colaborare Nera (GEC Nera, cum este mai bine cunoscut), constituie unul dintre ong-urile cheie din sudul Banatului, relativ la monitorizarea şi protejarea mediului. Asociaţia, condusă de fostul deputat Cornel Sturza Popovici, are 37 de membri activi, centru de voluntariat incluzând 54 de voluntari din zona parcurilor naturale şi naţionale Cheile Nerei – Beuşniţa, Semenic – Cheile Caraşului şi Porţile de Fier, comitet de administraţie, consiliu ştiinţific, trei echipe specializate pentru implementarea proiectelor în domeniul managementului ariilor naturale protejate, apei, deşeurilor şi dezvoltării rurale. Aria sa de acţiune este Sudul Banatului, incluzând zona Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, Semenic – Cheile Caraşului şi Parcul Natural Porţile de Fier.

Continuare…

BikeAttack – pe două roţi spre natură

Unul dintre cele mai active ONG-uri cărăşene este, cu siguranţă, Asociatia BikeAttack din Reşiţa, o organizaţie nonguvernamentală, apolitică şi nonprofit, înfiinţată în aprilie 2003, care promoveaza activităţile outdoor şi cele din domeniul protecţiei mediului înconjurător.

“Suntem iubitori de activităţi outdoor, pasionaţi de sporturi montane – mountain biking, căţărare, river rafting, boarding, ski, canioane, speologie ” – spune Cătălin Gavrilă, preşedintele asociaţiei.

Continuare…

Asociaţia “Poarta Almăjului” ar putea accesa fonduri de două milioane de euro

Fonduri totale de aproximativ două milioane de euro pot fi accesate printr-un nou grup local de acţiune. Grupul de Acţiune Locală se numeşte Asociaţia Poarta Almăjului şi va implementa o strategie integrată pentru dezvoltarea teritoriului iar selectarea proiectelor finanţate o va face în cadrul acestei strategii. Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a participat marţi, 18 ianuarie a.c., la o întâlnire de lucru în cadrul căreia au fost puse bazele acestui grup de acţiune.

La întâlnirea care a fost organizată în clădirea Palatului Administrativ au mai luat parte vicepreşedintele Ionesie Ghiorghioni, directorul Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 5 Vest Timişoara, Florin Nedelcu, directorul Oficiului Judeţean Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Caraş-Severin, Nicolae Ştefănescu dar şi primari implicaţi în proiect. Iniţiativa constituirii acestui grup de acţiune locală a avut-o primarul comunei Iablaniţa, Victor Terteleacă, localităţile partenere fiind Băile Herculane, Mehadia, Cornea, Lăpuşnicel, Bozovici, Cornereva, Mehadica, Domaşnea, Luncaviţa, Topleţ, Prigor şi Padeş, din judeţul Gorj.

Dan Apostolescu