S-a făcut mult caz cu privire la recenta Lege nr. 217/ 2015, de incriminare a actelor (adică fapte + vorbe) de promovare a ideologiilor criminale provenite din secolul trecut, n.b. – mai ales a celor fasciste, naziste, în cazul nostru legionare. Pentru a tempera ironia inclusă de mai sus, trebuie adăugat că un cunoscător al legii, fără a fi jurist, s-a declarat uimit de apariţia în librărie a unei cărţulii despre “Tovarăşa”, care n-ar respecta legea în discuţie, fiind ea condamnată pentru genocid. O fi. Apropo, fiindcă veni vorba, reluăm semnalul privind necesitatea refacerii procesului cuplului Ceauşescu, ca o reparaţie adusă spiritului de dreptate şi prestigiului Justiţiei României (am mai semnalat-o în articolul Raţiunea nostalgiei, vol. Alte gânduri, 2009).

Continuare…

I

Nimeni nu se poate lăuda că n-a fost niciodată dispreţuit.
Luc C. de Vauvenargues (1715-1747). (888)

S-ar zice că oricine ştie ce este, fiindcă îşi aduce aminte de vreo experienţă personală dezagreabilă, în care a fost tratat ca atare. În urmă cu vreun sfert de veac şi mai mult erau de neuitat figurile de la majoritatea ghişeelor, ale vânzătorilor de produse de strictă necesitate mai ales (alimente, produse de larg consum), ori ale unor funcţionari sau “organe” (cei care nu ştiu cine erau “organele” să-i întrebe pe cei mai vârstnici). În vremea din urmă ceva similar, variante de dispreţ, se observă sau se simte la mulţi conducători (inclusiv conducători auto…) şi la majoritatea potentaţilor politici ori financiari (nu râdeţi: nu toţi aceştia sunt şi conducători, nu e nici un pleonasm aici). Formele diferă, vremurile diferă, oamenii diferă, o clasificare ar putea-o face socio-psihologii, ar merita mai multă discuţie profesionistă, pe lângă simplele menţionări şi lamentări, care, ca şi în alte privinţe, nu rezolvă nimic şi nici nu avansează soluţii. Cine nu s-a simţit înjosit/ă în viaţa sa, fiind tratat/ă mizerabil de un/o semidoct/ă sau chiar de un/o agramat/ă fără bun simţ şi o elementară educaţie, poate să renunţe să citească în continuare.

Continuare…

Hai la moşu cu proverbe!
Dai un leu, dar ştii că fierbe.
Cântec, Mihai Vintilă

Proverbelor li se atribuie din principiu valoare de axiomă, de adevăr incontestabil şi sunt folosite astfel în sprijinul multor argumente şi justificări. Completate adeseori de apelul la „înţelepciunea populară”, cu un subînţeles „fără drept de apel”, ca la o instanţă supremă. Putem observa că aşa este într-o majoritate a cazurilor, dar că o seamă de excepţii îndeamnă la o îndeobşte prudenţă faţă de considerarea lor drept literă de lege. Discernământul să nu te părăsească nicicând, cu alte cuvinte (ne gândim la zicători cu hoţul neprins, ori frăţia cu dracul la trecerea punţii, capul plecat şi alte câteva).

Continuare…

Vineri, 5 decembrie, la Direcţia Judeţeană de Cultură Caraş-Severin, a fost lansat volumul de eseuri „Adunate din greşeală – Răfuieli sentimentale”, de Anton Georgescu, apărut la Editura Banatului Montan.

Aşa cum prefaţează însuşi autorul, volumul reprezintă un mănunchi de texte care: „…se aşază într-o anumită măsură în continuarea celor publicate în volumele anterioare Gândul în cetate, 2005 şi Alte gânduri, 2009. În alte privinţe, se depărtează de acelea, date fiind schimbările de direcţie şi de simţire inerente trecerii timpului, interioare şi exterioare. Continuare…

Înţeleg, cu neplăcută surprindere, că intervenţia mea privind dezastrul de la B.J. „Paul Iorgovici” Reşiţa, documentată şi revoltată, în orice caz bine intenţionată, este privită cu neînţelegere şi ostilitate, chiar de unii prieteni. Nu ajunge argumentul că nu mai pot sta nepăsător, câtă vreme se brambureşte o instituţie la care eu şi alţii am muncit cinstit ani de zile.

Continuare…

Manager prin vandalism?

10 iulie 2014

Am ezitat să intru în această incredibilă, unică şi ilegală acţiune de distrugere a unei instituţii, pe care am condus-o punând suflet şi ştiinţă de carte, 13 ani şi patru luni.

Am reuşit să fac din Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici” o instituţie performantă, vizibilă la nivel naţional, în rând cu biblioteci care au condiţii net superioare. Să iei în condiţiile noastre superprovinciale două premii pe ţară (2000 şi 2010) nu e un lucru oare-care, cu toate că aici unii s-au făcut că nu-l observă.

Continuare…

Începusem data trecută o relatare despre Memorialul Revoluţiei de la Timişoara şi am selectat o prezentare a publicaţiilor sale. Prezentarea unei instituţii de asemenea importanţă istorică, socială şi morală nu se poate face în câteva paragrafe; ea trebuie văzută, revăzută şi înţeleasă. Iar acum, dacă adăugăm şi câteva secvenţe ale transformărilor sale recente, poate ajutăm la crearea unei imagini orientative şi chiar la ivirea interesului public. Dramatismul din aceşti câţiva ani, care-l marchează, se potriveşte în fond cu sorgintea instituţiei, născută din dramatismul unei Revoluţii greu de asemuit, iar ieşirea încă odată la liman cu fruntea sus se asociază de asemenea pe deplin caracterului unor înfăptuitori: ai Revoluţiei şi ai continuării ei.

Continuare…

Modalităţile de percepere şi comentariile legate de Revoluţia română sunt diverse, pe măsura amplorii acestui hiatus istoric şi social, şi stârnesc la fel de multe trăiri, sentimente, reacţii; iar anii şi deceniile îi confirmă şi consolidează însemnătatea profundă pentru aceste meleaguri şi oamenii lor.

Iată că suntem nevoiţi să revenim la cele câteva alegaţii înfăţişate cititorilor Prismei la început de an, sub titlul Dacă a fost, ce a fost. Cum a fost, încercând să răspundem unor întrebări asupra Revoluţiei şi evocând câteva momente trăite atunci, precum şi literatura şi monumentele Revoluţiei din Timişoara.

Continuare…

La emisiunea tv „km 0” a Elenei Vijulie de pe Digi24HD, prin luna aprilie crt., era invitat Viorel Hrebenciuc şi discutau, pe lângă tehnicile de trasare a meandrelor politice, şi despre alegerile ce se apropiau. Chiar dacă eşti din altă tabără, este interesant de urmărit nea Hrebe’, căci poţi desluşi oricând lucruri importante din spusele, eschivele şi aluziile bătrânului vulpoi şi „mare maestru al combinaţiilor” (v. Ilf şi Petrov). Nu se pierde cu firea, nu se dezice, nici contrazice, nu cade în derizoriu ori trivialitate ori incoerenţă. Este o încântare să (între)vezi la lucru inteligenţa şi discernământul analizei, o prestaţie de care zootehnia noastră politică duce mare lipsă, de la o vreme încoace. Continuare…

Un editorial scris cu mai bine de un an în urmă, din păcate, actual.

Prima negaţie cred că vine de undeva de la vârsta de ceva mai mult de şase luni: nu vărsa sticla de lapte! Au urmat multe, gen nu intra încălţat în cameră, nu mânca murdar pe mâini, nu e frumos să faci una sau alta, un nu prelungit până ai dobândit tu dreptul de a-ţi spune ţie, în primul rând, şi apoi altora, nu!

Continuare…