2012 March

Arhiva pentru March, 2012:

Reşiţa are din nou un campion naţional la schi

Performanţa de excepţie îi aparţine lui Alin Tulburean, tânărul sportiv susţinut de Fundaţia UDR

Abordând acest final de sezon competiţional într-o formă maximă, schiorul Alin Tulburean a reuşit să-şi adjudece, astăzi, la Campionatele Naţionale Şcolare de Schi desfăşurate în Staţiunea Suior – Maramureş, titlul de Campion naţional şcolar la slalom special.

Continuare…

Un ONG care iubeşte animalele

Asociaţia pentru Protecţia Animalelor Caraş-Severin este o organizaţie neguvernamentală, de protecţie a animalelor, constituită legal în mai 2008. Scopul principal al asociaţiei îl reprezintă protecţia şi bunăstarea animalelor, dar şi monitorizarea aplicării legilor alături de reprezentanţii poliţiei şi DSV-ului. ONG-ul este primul din judeţ care a încercat să acţioneze pe scară cât mai largă pentru prevenirea cruzimii şi relelor tratamente vizavi de animale, ţinta membrilor săi fiind mai ales aşa-zişii “câini comunitari”, ţinând cont în primul rand de prevederile Legii nr. 9/2008 pentru protecţia animalelor. Continuare…

Dragoste cu tocmeală, pe scena teatrului reşiţean

După foarte mult timp, actorii Teatrului de Vest din Reşiţa au interpretat piesa unui dramaturg local. “Dragoste cu tocmeală”, propusă publicului larg de jurnalistul Matei Mircioane, a umplut duminică, 11 martie, sala teatrului, publicul, de toate vârstele şi preocupările, declarându-se încântat de subiectul ales, din imediata noastră apropiere, dar şi de interpretarea de zile mari a actorilor reşiţeni.

Continuare…

Slovacii de la Menert vor despăgubiri pentru anularea investiţiei de la Reşiţa

Un reprezentant al societăţii Menert Spol s.r.o. din Slovacia a sosit la Reşiţa pentru a anunţa că firma se consideră păgubită în urma rezilierii contractului de asociere cu Consiliul Local Reşiţa, privind amenajarea unei centrale de producere a energiei termice pe bază de biomasă. Reamintim că asocierea a fost realizată în timpul mandatului primarului Liviu Spătaru şi a fost reziliată la cererea actualului Consiliului Local Reşiţa.

Continuare…

Încă o comisie

Gurile rele care comentează, evident din cauze personale ce tind a fi psihiatrice, cum că reprezentanţii puterii nu se iau la trântă cu răufăcătorii, mai ales contrabandiştii şi alte categorii de evazionişti, au fost închise triumfal prin efortul personal al prefectului. A fost înfiinţată o comisie de lucru pentru combaterea fenomenului! Asta în condiţiile în care sunt diverse instituţii ale statului investite cu prerogative în acest segment infracţional. Cum nu şi-au prea făcut treaba, prefectul a luat taurul de coarne şi din chiar momentul în care a fost anunţată facerea, le-a dat componenţilor nou născutei un pont de mare importanţă: contrabanda cu ţigări se face la Zlatiţa, unde grădinile românilor se învecinează cu cele ale sârbilor! Cam nasol! Continuare…

Studiul GATS privind prevalenţa consumului de tutun în spaţii publice

Atenţie la fumatul în spaţii publice! În România acest obicei se conturează ca o ameninţare pentru sănătatea publică.

Primul studiu GATS România arată că prevalenţa fumatului în România este de 26,7%.

Povara economică şi costurile pentru sănătate cauzate de consumul de tutun pot fi reduse prin implementarea măsurilor Convenţiei Cadru pentru Controlul Tutunului a OMS, măsuri care s-au dovedit a fi eficiente.

Continuare…

Asociaţia Persoanelor cu Handicap Neuromotor din Caraş-Severin – un ONG foarte activ

Motto-ul organizaţiei conduse de reşiţeanul Ştefan Steiner, unul dintre cei mai fervenţi şi constanţi militanţi pentru drepturile acestor persoane, pentru modificările legislative care să vină în spijinul lor şi, nu în ultimul rând, pentru schimbarea mentalităţilor generale vizavi de aceste cazuri este orice persoană cu handicap are dreptul la respect şi nimic pentru noi, fără noi. “De aceea am făcut şi facem în continuare eforturi să nu fim excluşi din sfera deciziilor care ne privesc”, afirmă Steiner. Continuare…

”Veniturile salariale şi pensiile vor creşte în luna iunie”

A declarat ieri, la Reşiţa, primvicepreşedintele PDL, Sorin Frunzăverde

PDL Caraş-Severin nu a luat încă o decizie în ce priveşte modul în care va candida la alegerile din 10 iunie 2013, a declarat miercuri, la Reşiţa, într-o conferinţă de presă, Sorin Frunzăverde, primvicepreşedintele formaţiunii. PDL Caraş-Severin va avea vineri, 9 martie, o şedinţa a Biroului Judeţean Permanent, ocazie cu care va decide dacă formaţiunea se va prezenta în alegerile locale drept PDL sau sub egida Mişcării Populare din Caraş-Severin, având sigla Inima. Continuare…

Tramvaiul reşiţean trage pe dreapta – definitiv

Cablurile de alimentare a tramvaiului au fost demontate

Tramvaiul din Reşiţa a rămas o amintire, dar şi o speranţă în inimile reşiţenilor nostalgici, care considerau acest mijloc de transport nu numai util, ci şi un simbol, care dădea ora-şului o faţă mai citadină. Pe de altă parte, unii reşiţeni, cârcotaşi, obişnuiau să numească Reşiţa, „oraşul cu tramvai”, subliniind astfel că singurul element care justifica apartenenţa Reşiţei la categoria „oraş” era dat de tramvai.

Continuare…

Minunata Românie

Un apel disperat la 112 şi ambulanţa pleacă în misiune. Unei gravide i-a venit sorocul mai devreme şi asta a devenit o situaţie deranjantă pentru medicul ce programase naşterea la un alt moment. Totul se întâmplă într-un orăşel de provincie. Ambulanţa vine de la judeţ. În drum, mai era un orăşel de provincie, cu spital şi cu medic de specialitate. Domnul medic specialist din orăşelul de provincie numărul doi, solicitat, declară că, în niciun caz nu se va deplasa la spital pentru a vedea despre ce este vorba, pentru că este deja în weekend şi-şi bagă picioarele în ele de proaste care nu ştiu când trebuie să nască. Adică, refuză să-şi facă meseria. Ambulanţa merge mai departe. Fătul scoate mânuţa şi se blochează în scurtul dar greul drum către viaţă. Mama imploră medicul de pe ambulanţă să-i salveze copilul. Copilul e deja mort. Mânuţa încă îi bălăngăne între picioarele femeii. Pricepe şi gravida, după alte zeci de kilometri, şi nu-ll mai roagă pe medicul de urgenţă decât să o salveze pe ea. Ajung la judeţ, fătul mort, femeia, o tânără de nici 25 de ani, în agonie. Ginecologii din orăşelele de provincie numărul unu şi doi şi-au petrecut weekendul în linişte, fără a ajuta o tâmpită de vacă gravidă să fete.

Continuare…