Pomeneam în această pagină despre un „profet al trecutului” care a avansat în anii începutului un termen de 20 de ani, necesar instaurării democraţiei autentice în ţara noastră, proaspăt ieşită de sub dictatură. În primă instanţă, întreaga opinie publică a reacţionat oarecum revoltată faţă de „atâta pesimism”, după minunata victorie a Revoluţiei din Decembrie 1989 şi imaginea excelentă, creată inclusiv în străinătate. Minunată, dar incompletă, ceea ce era mai greu de perceput în euforia acelui moment istoric. Reputatul politolog însă, care a avut un rol remarcabil, cu bune şi cu rele, în evoluţia societăţii româneşti de-a lungul unei jumătăţi de veac, a cumpănit corect, realist situaţia, dând un verdict rezonabil, care ar fi trebuit luat în seamă. Nu discutăm acum însă omul, pe Silviu Brucan, ci raţionamentul. Nu vrem să stârnim pasiuni politice, care de atâtea ori s-au dovedit sterile şi păguboase, cu cât se constituie în pasiuni aprinse şi antrenează mai degrabă perversităţi şi incompetenţă, decât abilitate şi calcul realist (am evitat formularea „răutate şi prostie”, că poate n-o fi „corectă politic”). Dar oare unde o fi bună pasiunea?
Continuare…