2012 September

Arhiva pentru September, 2012:

O pagină din istoria Palatului Cultural

Îmi pare rău că trebuie să scriu despre o pagină urâtă din istoria Palatului Cultural.

M-am străduit să reînfiinţez cele trei asociaţii (vezi pagina 3) şi am câştigat în instanţă Palatul Cultural, pentru vechii reşiţeni, din dorinţa de a păstra şi continua tradiţiile locale, care să poată contribui la dezvoltarea comunităţii locale.

Trebuie să reamintesc că, după finalizarea revendicării şi obţinerea clădirii, câteva persoane, dintre care cei mai mulţi nici nu erau încă membrii ai asociaţiei, iar ceilalţi nici nu aveau dreptul de a fi membrii, nişte impostori, au reuşit prin fals, bârfe şi minciuni să-l înlăture din funcţia de preşedinte al Asociaţiei Culturale Reşiţa Română, pe dr. Petru Iliasă (septembrie 2005).

Continuare…

(In) Justiţiara politică

Că politica e mai aproape de curvăsăreală decât de frecventarea vreunei academii de dans şi bune maniere o ştie mai toată lumea. Aşa că nu prea înţeleg ce nu înţeleg indignaţii ce comentează frăţia politică din jurul membrilor de partid ridicaţi de procurori. Nu a fost evident în ultimii ani că legea e doar pentru plebe? Că aplicarea ei în cazurile ce frizau mai mult sau mai puţin înalţi demnitari este aproape imposibilă în România? N-o spun doar eu sau un cor întreg de frustraţi ce n-au reuşit să se pricopsească subtilizând banul public. O spun rapoarte ale specialiştilor din Uniunea Europeană. Vezi aici şi motivarea pe amânarea aderării României la Schenghen. Iată în continuare, un scenariu pe care îl vedem pus în scenă permanent după 1989.

Continuare…

Temperaturile globale au crescut semnificativ din 1880

Temperatura globală medie a suprafeţei Pământului în 2011 a fost a noua cea mai caldă din 1880, potrivit cercetă-torilor de la NASA. Datele arată continuarea tendinţei în care nouă dintre cei mai calzi 10 ani din perioada de înregistrare meteorologică modernă au fost începând cu anul 2000.

Institutul Goddard pentru Studii Spaţiale (GISS) al NASA din New York, SUA, care monitorizează temperaturile globale de suprafaţă, a lansat o analiză actualizată care prezintă temperaturile de pe glob în 2011 faţă de temperatura medie globală de la mijlocul secolului 20. Comparaţia arată cum Pământul continuă să experimenteze temperaturi mai ridicate decât în urmă cu câteva decenii. Temperatura medie în 2011 a fost mai caldă cu 0,51°C, decât media de la mijlocul secolului 20.

Continuare…

Către o federaţie a statelor-naţiune

În discursul privind starea Uniunii în 2012, preşedintele Barroso a propus ca UE să devină o federaţie a statelor-naţiune. De asemenea, el a anunţat că în această toamnă va fi dat publicităţii un proiect privind consolidarea uniunii economice şi monetare. În discursul său privind starea Uniunii în 2012, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a insistat asupra faptului că Europa are nevoie de o nouă direcţie şi de o nouă abordare. Continuare…

Schema simplă a escrocheriei pământurilor date în arendă

Datul pământului în arendă – adevăr sau provocare?

Zi de zi suntem martorii unei escrocherii ce se petrece chiar sub ochii nostrii. Agricultura, bunaoara cea mai importanta sursa de venit a tarii noastre, ignorata in prezent cu nonlasanata de autoritati si guvernanti, a devenit sursa unor afaceri cu pamanturi ale celor ce stiu sa profite de pe urma oamenilor simpli de la tara, de cele mai multe ori batrani neputinciosi, care cu buna credinta isi dau pamanturile in arenda.

Continuare…

Capacitatea partidelor politice din UE de a exprima voinţa cetăţenilor

Propunerea Comisiei îmbunătăţeşte capacitatea partidelor politice europene de a-i reprezenta pe cetăţenii UE şi consolidează democraţia.

Comisia a adoptat recent o propunere menită să consolideze capacitatea partidelor politice din Uniune de a forma un spaţiu public cu adevărat european şi de a exprima voinţa cetăţenilor UE, prin sporirea vizibilităţii, a recunoaşterii, a eficacităţii, a transparenţei şi a responsabilităţii acestor partide.

Continuare…

Registrul Electronic Central pentru Persoane cu Handicap

Marţi, 11 septembrie 2012 Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a semnat un contract de consultanţă care are drept obiectiv realizarea Registrului Electronic Central pentru Persoane cu Handicap, unul dintre indicatorii stabiliţi în cadrul noului acord de împrumut cu BIRD, destinat finanţării Proiectului privind incluziunea socială, aprobat prin Legea nr. 40/2007.

Continuare…

SeaOrbiter va pluti în 2013

Ceea ce părea odată science-fiction este pe cale să devină realitate. Construcţia navei pentru explorare marină SeaOrbiter va începe în octombrie, cu finalizarea posibil în 2013. Ea va servi ca un laborator ştiinţific unde oamenii de ştiinţă vor explora locurile care acoperă două treimi din planeta noastră şi conţin 80% din viaţa de pe Pământ – oceanele.

Arată mai mult ca Starship Enterprise scufundată în mare, dar acest vas vertical ar putea fi viitorul exploatării oceanului. Denumită SeaOrbiter, structura de 51 m (21 de metri în aer şi 30 sub nivelul mării) este gândită a fi prima navă verticală din lume care să permită omului o perspectivă revoluţionară a vieţii din adâncuri. Continuare…

Pe scurt, 12 septembrie 2012

  • 2013 a fost desemnat Anul european al Cetăţenilor, cu scopul de a creşte gradul de conştientizare a drepturilor legate de cetăţenia UE
  • Zona euro a înregistrat o contracţie a activităţii economice de 0,2% în al doilea trimestru al acestui an, după ce în primul trimestru activitatea economică a stagnat
  • Candidaţii favorabili unor legături mai strânse cu Beijing au reuşit să obţină majoritatea locurilor, 43 din cele 70, în consiliu legislativ al Hong Kong-ului, după alegerile de duminică, 9 septembrie Continuare…

Pe scurt, 12 septembrie 2012

  • Rata anuală a inflaţiei a crescut la 3,88% în luna august 2012, de la 3% nivel înregistrat în luna anterioară, potrivit INS
  • Potrivit INS, PIB-ul a crescut, ca serie ajustată sezonier, în trimestrul II din 2012, cu 0,5% faţă de primul trimestru al anului. În acelaşi timp, a crescut şi ca serie brută, cu 1%, faţă de aceeaşi perioadă a lui 2011
  • Domnul Andrei Marga este preşedinte al Institutului Cultural Român Continuare…